mătușă
mătușă

Devine un trend să crezi într-o conspirație.

La început, generația părinților noștri, prin anii 2000, dar mie nu mi-a intrat pe radar decât anul ăsta, pentru că pe partea asta nu-s prea performant. Mai înainte de ei, oamenii n-aveau timp să se gândească prea mult la – n-aveau timp să se gândească și punct. Erau cam ocupați cu războiul și foamea. De altfel, pe atunci erau puține internship-uri la multinaționale și nu avea cine să scoată zvonuri în timp ce își bea cafeaua la Capșa sau Royal (dar, în general, era treaba cu foamea).

Au venit apoi comuniștii.

Au indus în rândul românilor o paranoia mai ceva ca-n romanele stimatei Agatha Christie, numai că Poirot-ul nostru autohton era jucat de-un Gheorghe, proaspăt angajat de Securitate. Dacă n-ai ști mai bine, ai putea să juri că faza cu „pereții au urechi” a pornit din România socialistă; un fel de deus-ex-machina făcut să poată Gheorghe să-și rezolve cazul. Nu-s eu în postura să vorbesc despre perioada asta, că nu eram nici în faza de proiectare pe vremea când s-a stins tovarășul, dar, din ce mi se spune, treaba era nasoală. Spaima asta generată de regimul opresiv era fie activă, fie pasivă. Ăștia de-au avut-o p-aia activă au executat revoluția, că erau sătui să se întrebe dacă o să sară doi securiști de după frigider pentru că ai dat radioul pe Europa Liberă cinci minute. Ceilalți au rămas cu niște tulburări nasoale în subconștient, pe care și le revarsă pe orice li se pare lor că miroase a „interese mari la mijloc”.

Acum că am ieșit din pagina pierdută din Istoria Neamului, pot să îți vorbesc despre cum o să ajungi și tu ca mătușă-ta.

Bine, nu tu – tu pari om de treabă. Vorbesc despre generația noastră, aia de se crede matură prematur și încearcă s-o dea că noi o să schimbăm lumea. Oamenii, care glumesc pe seama tunelurilor dacice de sub Carpați, o să vină mai târziu și o să povestească despre cum guvernul vrea să îi controleze și să-i mențină proști. Ne credem generația de sacrificiu, dar am vești proaste – toate generațiile-s de sacrificiu. Părinții tăi au avut comunismul. Ai lor au avut războaiele mondiale. Mai înainte au fost… chiar vrei să știi ce a fost înainte?

Treaba e că suntem prima generație care s-a născut cu opinia în brațe.

Ne spunem părerea în legătură cu orice: politică, sport, educație, delfini, Coreea. Avem atâtea idei, încât simțim nevoia să devenim extremi, doar de dragul de a fi unici sau de a arunca un strop de intrigă peste viața noastră de plictisiți profesioniști. Păi ce e mai interesant? Să explici că guvernul a dat o stare de urgență, pe baza unor hârtii primite de la niște dinozauri obosiți ce lucrează în statistică, sau că au făcut-o pentru că vor să te controleze pe tine, Mihai, elev în clasa a 11-a?
Înțeleg că pandemia asta a făcut din mulți un „one-man-show”, dar e absurd să crezi că, și în afara camerei tale, universul se învârte „doar ca să ți se facă ție rău de mașină”. E și amuzant cum fix cele mai neinteresante persoane posibile se visează protagoniști în ceva sitcom regizat de Soros and Co. Dragilor, voi nici într-o emisiune pe Prima n-ați încăpea. Spune-i unui astfel de om că-i prost, că așa a spus alt prost de pe internet. O să știe el despre cine-i vorba. Noi ne cam cunoaștem între noi.

Până atunci, ieși pe-afară. Respiră (prin mască).

Nu-ți vrea nimeni răul, cred. Lasă teoriile conspirației pe net, unde le e locul. Și nu uita, deocamdată ești doar un figurant pierdut prin fundal… nu te mai visa protagonist din primul episod.

Dacă ți-a plăcut, s-ar putea să te intereseze și acest articol.

Autor: Ciprian Gritto