Prima lună de cămin în pandemie

Prima lună de cămin în pandemie

"în Păreri și opinii" by

Cu toții bine-știm că studenția e una dintre cele mai grozave etape din viața unui tânăr. Perioadă lipsită de stresul din „liceul-cimitir”, în care erai ultimul mucos, un nimeni, și ferită de orice grijă lumească. E ca o armonie dionisiacă, fiind în divinație cu lumea ta, lumea altora… și cu peturile de bere din cămin. Ce viață dulce, ca vinul în fașă, ți-e așa drag de ea, că ai lăsa-o toată iarna… până te izbește sesiunea, bețivule!

Desigur, cu București, unde studiez, nu se compară celelalte centre universitare… Nu bag mâna în foc… dar viața este altfel unde berea e la suprapreț. Nu știu dacă ați observat, dar cam s-au schimbat viețile noastre în acest an, în bine sau în rău, în funcție de conspirație, afectând și curriculum-ul universitar. Oare? Așa că, haideți să vă zic mai pe larg cum a fost prima lună de cămin în pandemie.

Aveam și eu entuziasmul acela utopic încă din vară, că, vai, viața din București nu e ca în cătunele „dă” Provincie.

Credeam că urma să fiu cetățeanul altei lumi, evadând din orașul meu (dacă se poate numi așa), batjocorit de toți acei „Ștefan Tipătescu” locali. Dar, ce să vezi, m-am împotmolit în glodul intelectualilor: admiterea, cazarea – hârțogăreli din astea. Întâi, am zis că, na, e o eroare că nu mergea butonul de acces la baza de date, de la admitere, trebuia să tastez manual „PIN-ul”. Bun, cazarea: luni, după-amiază, am primit mail, că ne putem caza de marți până miercuri, din moment ce alte facultăți au anunțat în week-end studenții. Trecem cu vederea.

Mă trezesc miercuri la 03:30 pentru a prinde trenul de 04:45, ca să ce? Să ajung la cămin la 12:30, să aștept cinci ore fix, la o coadă înghesuită de 30 de metri, ca să semnez contractul pentru cameră. Nici nu mai spun că s-au luat măsuri sanitare… de ne-au grupat să combatem corona împreună. Nici legiunea Gemina n-a dat randament cu „țestoasa” în Dacia, cum am făcut noi. Mulțumesc, doamna administrator, nici nu am pierdut trenul, cu juma’ de oră.

Primesc cheia de la cameră, îmbibată în figurile ei, să mai stau și eu o oră, să mănânc ceva, după o zi la zoo… Oricum, intrasem printre primii douăzeci la facultate și am primit printre ultimele camere din cămin, de parcă era ceva Burj Khalifa. Singura asemănare este că am camera la etajul 5, un paradis exotic să văd spatele de la Carrefour Orhideea.

Când am deschis ușa, m-a lovit acel odor vizual: un frigider al celor de la teologie, acoperit, parcă, de supradoză de împărtășanie.

Nu vreau să știu cum rezistase colegul de cameră până sâmbătă, când am venit eu cu produse de curățat. Frățică… am dat cu clor în toată camera, nu să ajung „undeva mai bine”, ci să stau în cameră mai bine. Așa distracție primitivă am avut când au venit ăia să-și ia frigiderul… și să-l mai deschidă. Oricum, cea mai faină parte e că avem chiuvetă în cameră, că băile sunt pe hol. Stați așa, nu vă gândiți că e luxul pe pământ, una e a fetelor, iar alta a băieților.

Ce noroc că stau lângă baia fetelor și trebuie să merg 70 de metri până la a mea. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea, băile sunt atracția căminului, ies prea tare în relief. Păcat că ai doar două toalete la fiecare, de-ți vine să te duci în duș, că sunt câte 4. Cel puțin avem apă caldă, nemaivăzut în București în octombrie.

O altă noutate din cămin este purtarea măștii.

Când mergi și la baie chiar, trebuie să porți mască, dar puțini mai fac asta. Toți o țin din petrecere în petrecere seara, pe hol, în camere, de îți vine să chemi DSP-ul. Cine sunt ei să se pună în calea somnului meu? Mai nou, patrulează „garda” prin fața căminului, chiar și în interior, iar dacă nu avem măscuța, pac, devii contribuabil la stat. Ce serviciu? Ai poliția pe urmele-ți să te motiveze cu un spor consistent… să porți și trei măști odată. Unele petreceri din cămin au fost abolite fără milă, săracii.

Dar de ce toate astea, dacă s-au luat măsuri selecte?

Auzisem zvonuri cu privire la testarea tuturor, dar au devenit aidoma miturilor grecești. Ne-au ținut ca oile, ca, la final, să ne pună între cinci benzi distanțatoare, să intrăm la administrație. Toate astea din cauza COVID… să nu cumva să se îmbolnăvească conducerea, dar bine că noi suntem puși la grămadă, un scut uman. În căminul alăturat (unde e intrarea comună cu cel în care stau) a fost un caz. Nu tu izolare, nu tu anunțare, nu tu măsuri, persoana fiind lăsată să umble peste tot, situație răspândită prin cunoștințe. Înțeleg, nu vrei să ne panicăm, dar măcar ceilalți să fie sănătoși.

Suntem ființe umane, avem dreptul la cunoaștere, până la urmă suntem niște persoane cu capul pe umeri, cum să-ți bați joc în halul ăsta de noi? Degeaba suntem zoon logon echon dacă nu aveți câtuși de puțin respect, chiar și de studenții pe care îi aveți. Nici măcar o dezinfecție general nu a fost făcută, mai ales în cameră, că doar nu dormim pe gresia din baie, când primim camerele.

După prima lună de cămin în pandemie am învățat ceva.

Coronavirusul este doar un pretext pentru a întârzia la cote temporale absurd chestiile ce trebuiau făcute de la bun început. Luăm atâtea măsuri, de parcă ne simțim la normalitate iar, o călătorie în timp pe holurile căminelor. Cea mai mare provocare, ca adult, este să recunoști când te depășește situația, că altfel vei săpa și mai tare în nămol. Doar vedem și noi situația asta de joasă speță. Mai bine recunoști din prima, ca să accepți și soluțiile altora, că nu numai profesorii din universitate sunt destupați la minte.

Așa și noi, vedem altfel lumea, pentru binele nostru actual, poate nu la fel de pragmatic precum „sculptorii” noștri, dar, cumulat, ar fi fost treaba, treabă. Știți, binele comun, renunțarea la unele drepturi (orgolii, mai degrabă, astăzi), sunt concepte familiare de secole, dar tot degeaba. Nu am ceva cu conducerea, dar are nevoie de adaptabilitatea și creativitatea noastre, de o revigorare, pentru un rezultat care să ne aducă numai beneficii.

Desigur, lăsând la o parte măsurile deficitare, nu pot să nu pomenesc de vechiul zvon cu gândacii de cămin, fiindcă sunt la ordinea zilei.

Mai mult sau mai puțin. De data aceasta, am avut camera luată cu asalt de ploșnițe. Bă, nenică, mai urma să ne ceară un leu și era schema completă. Pe lângă faptul că au abilitatea de a se strecura din prima prin plasa de insecte, mai și explorează camera. Într-adevăr, facem și noi discriminări, dar sunt pașnice, le-am dat de mâncare, unele se odihneau pe recipientul cu săpun… Doar se respectă și ele, se spală, mănâncă la 5 stele…

Overall, guys, prima lună de cămin în pandemie are și bune și ceva mai multe rele, dar mai bine decât să dormi pe malul Dâmboviței. Cu toate că este baia la comun, deprinzi anumite tehnici după un timp. Ce uimitor e corpul uman! Din păcate, situația e tratată precum în anii trecuți, mulți neconștientizând până unde duce nepăsarea colectivă, înainte de a ajunge acolo. Purtăm mască și totul va fi bine, că numai noi ne putem scoate din tot haosul acesta. Respectul concret și toleranța față de ceilalți sunt cele mai mari forme de iubire de pe lumea asta. Astfel, fiți responsabili și purtați mască, tocmai pentru a nu fi responsabili de pierderea celor dragi nouă sau ai altora!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți afla avantajele și dezavantajele vieții de cămin aici!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi