STARE DE URGENȚĂ pentru Spania până în mai!

"în Știri" by

S-a decis instituirea stării de urgență pentru Spania! Aceasta va dura până în luna mai a anului 2021.

Joi a fost aprobată solicitarea premierului Pedro Sanchez în ceea ce privește starea de urgență sanitară pentru următoarele 6 luni.

Decretată duminică pentru o perioadă de 15 zile, starea de urgență sanitară va fi în vigoare până pe 9 mai. Astfel, sunt măsuri privind circulația în aproape toată toată țara și interdicții de intrare și ieșire din regiunile spaniole.

Interdicția pe timpul nopții este valabilă în principiu între orele 23:00 și 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră și nu se aplică în insulele Canare, zonă mai puțin afectată de epidemie, spune monitorulcj.

Bună, mă numesc Raluca și nu, nu sunt critic de modă. Dar am 16 ani și o sete excesivă de drept. Mă înclin cât de tare pot spre această latură a justiției și am născut un vis arzător: biroul propriu de avocatură. Momentan îmi trăiesc viața de licean la filologie, îmi dezvolt pasiunea pentru proză și opinie, iar dacă vei fi atent pe medalionul meu, vei observa o aspirație spre poezie. Sper ca ceea ce citești din partea mea să te facă să spui „Fata asta chiar trebuie citită!”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*