Copii-problemă sau părinți-problemă?

"în Dosarul Săptămânii" by

De-a lungul istoriei au tot existat probleme. Chiar dacă vorbim de perioada antică, fie de prezent, situația este neschimbată. Fiecare persoană ia defecte (sau calități) de la persoanele din generația anterioară sau cu două generații mai mature. Personal, m-am confruntat cu astfel de situații și discrepanțe. Am observat că părinții unor prieteni de-ai mei folosesc replici precum „Da’ ce, bă! Mă înveți tu pe mine?” sau „Ai să înțelegi când mai crești.”. Replici aparent fără niciun efect, dar acestea dezvoltă mentalități toxice și lipsite de perspective.

Totuși este chiar dificil să dezbați problemele cu care societatea se confruntă, cu atât mai mult problemele dintre generații.

Având în vedere că este o confruntare constantă între înțelepciunea generațiilor mai mari și agerimea și inovația celor mai tinere, probleme există în viața fiecăruia dintre noi, indiferent dacă vorbim de o persoană bogată sau săracă, de un bărbat sau o femeie sau chiar despre un părinte sau un copil. Se poate oferi, totuși, o perspectivă asupra celor două concepte și se poate defini ce face ca o situație sau un individ să fie denumit „problemă”.

Când putem spune că un părinte este unul problemă?

Când dezinteresul de sine sau în privința urmașilor săi este unul vizibil și chiar (auto)distructiv. Atunci când iresponsabilitatea și inconștiența sunt la ordinea zilei. Se observă un părinte problemă prin mai multe prisme: fie acesta nu se interesează de situația copilului, fie își pune viciul în prim-plan, fie vorbim chiar despre un interes de sine foarte scăzut, ori despre priorități prost puse, alegând jobul.

De ce să nu vorbim și despre comportamentul agresiv al unora dintre părinți?

Acesta are un impact extraordinar asupra celor din jur și mai ales dacă este considerat un model de către cineva. De asemenea, ignoranța este o problemă care alimentează atitudinea prostească și toxică, demonstrând doar cât de neștiutori sunt de fapt. Am cunoscut diverși oameni ignoranți fie erau părinți, fie erau copii, tot mă durea să-i văd că se strofoacă în propriile obiceiuri doar pentru că așa li se pare lor bine.

Dacă vorbim despre un copil-problemă, primul gând ne duce la vandalism, la un comportament zeflemitor și foarte meschin. Dar culmea, e greu de conceptualizat ce face ca un copil să fie problemă. Eu însumi am fost un copil mai dificil, pentru că nu puteam suporta normele impuse din varii motive, iar comportamentul meu, uneori, era de-a dreptul deplasat.

De asemenea, nu e ușor de stabilit nici cum poate fi un părinte văzut ca problemă.

Observabil este că unii copii se interiorizează și adâncesc în problemele lor, făcându-i timizi, tăcuți, deprimați și foarte restrânși în aria lor. Alții tind să arate că suferă și ca un strigăt de ajutor, neputința li se transformă în furie, comportament agresiv și chiar abuziv. În ambele cazuri, repercusiunile pe termen scurt aduc mai multe probleme, iar cele pe termen lung putem avea un alt părinte-problemă care va deveni la rândul său fie asemeni părintelui său, fie opus. În orice caz, va dezvolta un comportament toxic și își va lăsa amprenta asupra copilului său.

Relația dintre tine, ca părinte, și copilul tău va determina comportamentul și atitudinea viitorului său.

Copilul dezvoltă cele mai multe din contururile personalității de la vârstă fragedă, iar influența părinților este una extraordinar de mare. Familia, pentru a fi una cât mai sănătoasă, trebuie să dezvolte o serie de reguli și obiceiuri menite să protejeze bunăstarea pentru a nu apărea probleme. Este importantă armonia familială, pentru că în ea stau sănătatea și siguranța fiecăruia dintre noi.

Ca perspectivă ușor concluzivă, ofer un sfat.

Fie că ești un tânăr până în 20 de ani sau chiar și mai mare, fie ești părinte și simți că problemele te copleșesc, îți recomand să discuți cu cineva. Nu ești singur și mulți oameni au trecut prin ce ai trecut și tu. Vorbește cu dirigintele, cu un prieten, cu cineva apropiat, în care ai încredere și cel mai important, apelează la ajutor specializat. Analizează-te zi de zi și vezi dacă ești bine, fii conștient de tine și de ceea ce simți, pentru că tu ești cel mai important pentru tine, iar dacă simți că ai o problemă, caută, cu răbdare, să o rezolvi. Va fi bine.

Autor: Alex Burlacu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*