Târgul de Crăciun
Târgul de Crăciun

98Jeanne Barseghian, edilul orașului Strasbourg (estul Franței) și totodată ecologistă, a anunțat joi că munincipalitatea va anula celebrul târg de Crăciun din cauza situației actuale în ceea ce privește agravarea situației sanitare, renunțând la cele 300 de căsuțe prezente în mod tradițional în piață, dar păstrând spectacolele, conform AFP.

„Am luat decizia să acordăm prioritate variantei fără căsuţe“, a declarat Jeanne Barseghian, într-o conferință de presă.

Aceasta a adăugat că bradul de Crăciun din piață Kleber, în centrul orașului, va fi, cu toate acestea, instalat la fel ca în anii trecuți.

Potrivit declarației sale, orașul a depășit pragul de alertă în ceea ce privește contaminarea cu acest virus, adăugând că „Strasbourgul nu se află într-o bulă“ și, la fel ca în „restul Europei, restricţiile sunt din ce în ce mai severe, în special în Germania“, la o distanţă de câţiva kilometri.

La începutul lunii octombrie, capitala regiunii Alsacia încă avea speranțe că va reuși să mențină târgul de Crăciun, care deja este o tradiție de ani de zile, cu respectarea regulilor de combatere a noului tip de virus COVID-19.

Potrivit Agerpres, evenimentul cu o istorie de mai bine de 400 de ani, anulat doar în perioadele de război, atrage, lunar circa două milioane de vizitatori, având un impact economic care ajunge la 250 de milioane de euro.

Mai multe orașe au anunțat anularea târgurilor de Crăciun precum și Paris, Bordeaux, Koln sau Freiburg.