Semaforizează-mi inima
Semaforizează-mi inima

Conduc un autoturism de modă veche

în patru camere polaroide pulsând

la vale, spre centrul vechi

perpetuum mobile la stânga și la dreapta

ca hoinar în miezul lunii de pe pieptu-mi

 

Accelerez haotic printre stele cu lesă gri

pe drumul meu c-un singur sens

și fără cod rutier punitiv

ci doar pasiv

adulmecând ca floarea soarelui tău

 

Sosesc albină la pajiștea-ți senină

la trecerea ta marcată fix prin calea mea

e roșu și aștept cu gol să pleci

din calea mea timidă

nu facem vreun pas și secundele gonesc

iar privirile ni se stâlcesc interferându-se

de radioul bâzâie mai plăcut ca niciodată

se face galben

și abia desprinzi bordura din călcâie

privirea-mi adâncești pătrunzător

picur cu picur

ca pași-ți torențial catifelați

ce mă strivesc în inima furtunii

și roșul se termină…

e verde și nu ți mai zăresc papilele

nici pedale nu mai știu

nici volan astral nu mă mai plimbă

nicio lege nu-mi va călăuzi motorul

să zburde liber din cireada propriei roți

 

Împing mașina până-ntr-o parcare

scot cheia strămoșească din contact

și vait

pornesc la drum cu viteză statică

și vectori bătrâni, pe o șosea velină

doar volanul mi-e fidel

iar roțile mă-ngenunchează

 

E prima dată când îmi ascult motorul

poate era și clipa

de a mă conduce și el pe mine

unde-mi pulsează inima

 

O mână suavă ghearele și le înfipse

iar seva-mi se-ncarnase adânc

ca rădăcini de nuc în curțile curgând

iar colții firavi ce mă mângâiau în noapte

adânc mă sfâșie cu sete de la spate

să-mi dezvelească giulgiul sufletului

și să mă ridice-n ceruri

mâinile-ți trupul mi-l sugrumă

și mă țin ostatic într-o baltă suedeză

 

Acum gonim pe străzi cu plete-n vânt

pe două benzi obtuze-n axa vertebrată

dar cu aceeași destinație mediană-n doi

cuprinde-mi mâinile de pe volan

să fii la cârma sufletului meu inoxidabil

într-un ocean intranzitiv concentric

fără cale de scăpare

din această cursă egoistă păgubașă

că doar astfel putem scăpa din valuri

în mașină, câștigați cu noi

într-o mare stradă fără nume

fără hărți și fără chip bitumultos

ci doar calea denivelată prea complexă

dintr-o viață incompletă

 

Așa că schimbă-mi tu vitezele

să nu ți se contracte suflul aritmetic

iar eu păstrez rigid direcția fadă

spre sufletu-ți pios de mine

de un ipsedeu ilustru

pogorât la drumul mașinii mele

condamnat la-naintare printre marcaje

mi-ai sfărâmat și lanțuri și pistoane

și ne-anm contopit într-un motor electric

ce-l încărcăm și static

numai din privirile semaforizate

la prima-mi oprire și prima-ți ieșire

să străbatem lumea până-n capăt

pe aceeași potecă tare spre abisul diafan

și vom da în marșarier când vom scăpa

să ne vedem din nou la trecere

din mașina tinereții noastre

eclipsând același semafor bătrân

e roșu iar, dar nu mai ezităm acum

ca odinioară

să ne iubim și-a doua oară