Semaforizează-mi inima

Semaforizează-mi inima

"în Poezie și literatură" by
Conduc un autoturism de modă veche
în patru camere polaroide pulsând
la vale, spre centrul vechi
perpetuum mobile la stânga și la dreapta
ca hoinar în miezul lunii de pe pieptu-mi
Accelerez haotic printre stele cu lesă gri
pe drumul meu c-un singur sens
și fără cod rutier punitiv
ci doar pasiv
adulmecând ca floarea soarelui tău
Sosesc albină la pajiștea-ți senină
la trecerea ta marcată fix prin calea mea
e roșu și aștept cu gol să pleci
din calea mea timidă
nu facem vreun pas și secundele gonesc
iar privirile ni se stâlcesc interferându-se
de radioul bâzâie mai plăcut ca niciodată
se face galben
și abia desprinzi bordura din călcâie
privirea-mi adâncești pătrunzător
picur cu picur
ca pași-ți torențial catifelați
ce mă strivesc în inima furtunii
și roșul se termină…
e verde și nu ți mai zăresc papilele
nici pedale nu mai știu
nici volan astral nu mă mai plimbă
nicio lege nu-mi va călăuzi motorul
să zburde liber din cireada propriei roți
Împing mașina până-ntr-o parcare
scot cheia strămoșească din contact
și vait
pornesc la drum cu viteză statică
și vectori bătrâni, pe o șosea velină
doar volanul mi-e fidel
iar roțile mă-ngenunchează
E prima dată când îmi ascult motorul
poate era și clipa
de a mă conduce și el pe mine
unde-mi pulsează inima
O mână suavă ghearele și le înfipse
iar seva-mi se-ncarnase adânc
ca rădăcini de nuc în curțile curgând
iar colții firavi ce mă mângâiau în noapte
adânc mă sfâșie cu sete de la spate
să-mi dezvelească giulgiul sufletului
și să mă ridice-n ceruri
mâinile-ți trupul mi-l sugrumă
și mă țin ostatic într-o baltă suedeză
Acum gonim pe străzi cu plete-n vânt
pe două benzi obtuze-n axa vertebrată
dar cu aceeași destinație mediană-n doi
cuprinde-mi mâinile de pe volan
să fii la cârma sufletului meu inoxidabil
într-un ocean intranzitiv concentric
fără cale de scăpare
din această cursă egoistă păgubașă
că doar astfel putem scăpa din valuri
în mașină, câștigați cu noi
într-o mare stradă fără nume
fără hărți și fără chip bitumultos
ci doar calea denivelată prea complexă
dintr-o viață incompletă
Așa că schimbă-mi tu vitezele
să nu ți se contracte suflul aritmetic
iar eu păstrez rigid direcția fadă
spre sufletu-ți pios de mine
de un ipsedeu ilustru
pogorât la drumul mașinii mele
condamnat la-naintare printre marcaje
mi-ai sfărâmat și lanțuri și pistoane
și ne-am contopit într-un motor electric
ce-l încărcăm și static
numai din privirile semaforizate
la prima-mi oprire și prima-ți ieșire
să străbatem lumea până-n capăt
pe aceeași potecă tare spre abisul diafan
și vom da în marșarier când vom scăpa
să ne vedem din nou la trecere
din mașina tinereții noastre
eclipsând același semafor bătrân
e roșu iar, dar nu mai ezităm acum
ca odinioară
să ne iubim și-a doua oară

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*