Klaus Iohannis

Klaus Iohannis: Pandemia nu va lua sfârșit nici în martie anul viitor!

"în Știri" by

Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 21 octombrie, că România are nevoie de alegeri și de un Parlament funcţional, deoarece ne confruntăm cu o perioadă dificilă. Iohannis a spus că această pandemie nu va lua sfârșit nici în luna martie, anul viitor.

„Trebuie să fim cu toţii oneşti faţă de cetăţeni şi să spunem lucrurilor pe nume, cu maximă transparenţă: actuala situaţie epidemiologică este îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârşit – mă tem – nici în ianuarie, nici în februarie sau martie anul viitor, aşa cum fals lasă să se înţeleagă cei care susţin amânarea alegerilor”, a menționat Iohannis.

Mandatul Parlamentului se va termina în data de 20 decembrie, iar fără alegeri, parlamentarii vor putea vota legi simple, nu și legi organice.

„Mecanismele democratice ale funcţionării unui stat nu trebuie blocate. Un lucru este cert: mandatul Parlamentului se termină în 20 decembrie, după această dată dacă nu ar avea loc alegeri, parlamentarii ar mai putea vota legi simple, nu şi legi organice. Vă daţi seama că ar fi catastrofal pentru România într-o perioadă care se anunţă a fi foarte grea”, a adăugat Klaus Iohannis.

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*