Românii, mari risipitori de mâncare. Aproximativ 22% dintre alimente sunt aruncate la gunoi

"în Știri" by

Aproximativ 130 de kilograme de mâncare aruncă, un român, în medie, în fiecare an. În perioada pandemiei cantitatea de alimente aruncate la gunoi a crescut în multe gospodării ale românilor din cauza proviziilor exagerate de la începutul declanșării virusului.

Potrivit unor surse ale Pro TV, în România, 12% din mâncarea cumpărată ajunge la gunoi. Partea care deocamdată este bună e că încă ne situăm sub media de 20% a Uniunii Europene, dar, totuși, asta înseamnă 129 de kilograme de alimente risipite.

Cele mai des risipite alimente sunt legumele, fructele și pâinea iar printre ultimele locuri sunt situate peștele și fructele de mare. Legumele și fructele sunt cele mai des risipite, se cumpără în cantități mari și nu există o planificare riguroasă a modului în care se pregătesc.

În urma unui studiu coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj realizat în gospodării din toată țara, reiese că un procent de peste 80% reprezintă români care aruncă mâncare la gunoi. Studiul prezentat a fost realizat în peste 2.700 de case, în perioada mai – septembrie 2020.

Conform ultimelor analize, au ajuns la gunoi cu 10% mai multe alimente față de perioada în care totul era la normal. Tocmai pentru asta, explicația specialiștilor este că românii s-au aprovizionat peste măsură la începutul pandemiei.

Undeva la 30% dintre cei care au răspuns la acest studiu nu sunt interesați că fac risipă de mâncare. 

Se arată că alimentele care ajung la gunoi reprezintă chiar și o sursă de poluare pentru omenire. Cu fiecare kilogram de mâncare, 4,5 kg de dioxid de carbon este aruncat în atmosferă. 

Legea risipei de mâncare există din 2017, dar e aplicabilă abia din vara anului 2020. Aceasta le impune comercianților să doneze alimentele aflate aproape de expirare iar în schimb vor primi facilități precum reducerea TVA-ului și alte facilități în favoarea comercianților și a producătorilor.

Un tânăr pasionat de scris și jurnalism în general. Pasiunea pentru scris a apărut încă din copilărie, iar mai târziu am realizat că pot face mai mult decât să scriu într-un caiet. Am continuat pe un blog personal, iar mai târziu am descoperit că dincolo de blogul personal sunt alte căi prin care îmi pot face vizbilă pasiunea și munca. Povestea mea este percepută în funcție de cum eu o văd. Sfatul meu este să fii un om încrezător și înțelept.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*