Nelu Tătaru

Nelu Tătaru: „Să ne închidem o lună? Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem două luni!”

"în Știri" by

Ministrul Nelu Tătaru a oferit detalii cu privire la ,,închiderea” României, după ce numărul de cazuri se menține ridicat!

„Să ne închidem o lună? Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem două luni. Din punctul meu de vedere, trebuie să respectăm niște restricții și să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt, la cei care suferă”, a declarat ministrul.

Conform ministrului, acesta susține că „în funcție de evoluția pandemiei, fiecare comitet județean în parte ia o asemenea decizie”.

În unele localități se vor lua decizii mai drastice!

„În acest moment, suntem pe o creștere progresivă, în anumite localități deja am început să fim pe o creștere exponențială, acolo se vor lua decizii un pic mai drastice”, a precizat Ministrul Sănătății.

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi