Monica Anisie fuge de o dezbatere la „Viitor cu clasă” cu Selly!

"în Știri" by

„Viitor cu clasă” este o nouă emisiune online de la Pro TV. Emisiunea „are misiunea de a scoate la suprafață acei profesori și elevi care, în școala lor, în comunitatea lor, au reușit să schimbe în bine ceea ce astăzi înseamnă educație”, conform stirileprotv.ro

În fiecare ediție a emisiunii, beneficiarii sistemului de educație vor dezbate problemele și soluțiile privind școala românească. Elevii și părinții vor intra în discuții cu profesorii și autoritățile.

Fiind invitată la emisiunea „Viitor cu clasă”, ministrul Educației, Monica Anisie, se răzgândește, spunând că nu mai vine, chiar dacă cu o zi înainte era încântată în legătură cu dezbaterea, alături de vloggerul Selly (Andrei Șelaru).

Și-a anulat prezența în emisiune, motivând cazurile numeroase de COVID-19. Ministrul Educației a transmis, însă, că invitația rămâne deschisă după ce situația epidemiologică este mai bună, iar cazurile de COVID-19 încep să scadă, scrie stirileprotv.ro.

Andrei Șelaru a depus luna trecută la Ministerul Educației și Cercetării o scrisoare deschisă.

Andrei ne mai spune că „Școala din România scoate, în prezent, analfabeți funcționali pe bandă rulantă. De ce e mai important să memorezi pagini întregi de comentarii decât să înveți despre bani, economie, instituțiile statului, sănătate, drepturile și obligațiile tale? Am intrat în sistemul de învățământ în 2008, am terminat liceul în 2020. Eu m-am schimbat, dar de 12 ani sistemul de învățământ a rămas exact la fel, trist și orientat spre trecut. SHARE dacă vrei să avem o școală ca în 2020!”

În luna iulie, în urma unei conversații telefonice, Monica Anisie l-a invitat pe Andrei Șelaru să ia parte la schimbările din educație, alături de instituția pe care o conduce aceasta. Menționează în cadrul unui interviu la TVR că „ceea ce spune Andrei reprezintă o radiografie a ceea ce din perspectiva lui a reprezentat sistemul de educație pe care l-a caracterizat”.

Când la Ministerul Educației și Cercetării se află că Andrei Șelaru dorește o dezbatere transparentă, fiind prezentă presa cu camerele de filmat, întâlnirea se suspendă.

Mai multe despre implicarea lui Selly în educație puteți citi aici!

Cel mai influent vlogger din România menționează într-un videoclip că și alte persoane sau organizații au întâmpinat probleme cu Ministerul Educației si Cercetării. Exemplul dat de Selly sunt reprezentanții elevilor din Consiliul Elevilor care „vin, ridică o problemă, ăia se prefac că ascultă și nu se întâmplă nimic”.

Îi mai pasă cuiva de vocile elevilor?

Andrei Șelaru mai spune într-un videoclip că școala nu te pregătește pentru 2020, ci pentru 1990.

Nu este prima dată când vloggerul vorbește despre educație. În anul școlar 2019-2020, fiind în clasa a XII-a, Andrei Șelaru spune că „nu îmi doresc să se anuleze bacalaureatul, dar în același timp mi se pare slab că Ministerul Educației a lăsat destul de mult la latitudinea școlilor să decidă regulamentul” de organizare a examenului, conform Edupedu.

Revenind la emisiunea „Viitor cu clasă”…

Monica Anisie propune pe secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Mihaela Popa, să participe la dezbatere.

Doamna ministru Monica Anisie spunea la începutul mandatului că va ține cont de părerea elevilor. Din păcate, se pare că aceasta fuge, de fapt, de vocea acestora.

Spunând că nu vine din cauza cazurilor de coronavirus, o trimite pe doamna Mihaela Popa, existând riscul de a se infecta.

Viitor cu clasă

Conform lui Selly, ProTV i-a specificat toate măsurile de prevenție doamnei ministru, Monica Anisie, dar aceasta tot nu va veni la dezbatere.

Puteți urmări emisiunea live, pe canalul de Youtube al lui Selly, vineri, 9 octombrie 2020, ora 15:00, indiferent dacă doamna Anisie își va face apariția sau nu.

„De 30 de ani absolut nimeni din ministerul ăla nu a ținut cont de părerea elevilor. Dumneavoastră ați fi fost primul ministru care să accepte să aibă o dezbatere publică cu un elev. Dacă chiar vă este frică de COVID, haideți să o facem online! Sigur găsiți un laptop pe acolo, pe la Minister, de pe care să puteți intra prin Zoom. În schimb, dacă răspunsul va rămâne cel pe care l-ați dat în dimineața asta, (8 octombrie n.r) când v-ați răzgândit, veți rămâne în istorie cel mai laș ministru al Educației pe care l-a avut România vreodată.” spune Andrei Șelaru.

La ce ne putem aștepta dacă Monica Anisie fuge de două ori de un tânăr de 19 ani?

Eu sunt Petre și am 16 ani. Sunt elev la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, clasa a X-a. Cunoscându-mi drepturile și obligațiile ca elev, sunt implicat în domeniul reprezentării elevilor. Motto-ul meu este: „Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după ce va creşte.” (Pablo Picasso)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi