facultate

Cum nu ne-au pregătit 12 ani de școală pentru facultate?

"în Dosarul Săptămânii" by
Sunt în pragul de a începe facultatea și am emoții. Acestea nu sunt pentru că abia aștept un nou capitol al vieții mele, ci pentru că habar nu am ce va urma și nici ce am de făcut. Am terminat un liceu cu profil mate-info și am ales să continui studiile făcând facultatea de psihologie.

Personal, simt că am avut un noroc imens cu privire la alegerea carierei.

Am descoperit în ultimul an ce-mi doresc, depunând eforturi majore pentru a crea momente de introspecție eficiente. Mi s-a propus să aplic la medicină, să devin inginer, ori chiar programator, dar de fiecare dată am strâmbat din nas voluntar ori involuntar. Am înțeles că mirosul de spital și atmosfera mă deprimă, la fel și statul constant pe scaun, tastând, iar cum sunt o persoană care se pierde în calcule, am pierdut puncte până și la bacalaureat din neatenție. Astfel, am ajuns să îmi doresc să devin psihoterapeut și profesor descoperind motivație intrinsecă în această dorință.

Ce mi-a lipsit, ca elev, în acești doisprezece ani?

O perspectivă – toți suntem diferiți, dar nimeni nu a înțeles acest fapt. Am trăit sub discriminare, pentru că a fost nevoie de egalitate. Toți trebuie să fim la fel de buni în orice domeniu. Chiar dacă ni s-a zis deseori că suntem unici, trebuia să ne supunem notelor, pentru că, altfel, am fi fost numiți niște incapabili. Timpul și organizarea acestuia au fost o problemă majoră în viața mea și, probabil, în a majorității.
De mic am fost învățat să acord o importanță egală fiecărei materii, fie că este vorba despre desen, fie matematică. Am crescut și am simțit cât de greu îmi e să-mi pese de elemente stilistice în desen și să mai și acord o serie de ore pentru realizarea, mediocră de altfel, a unui tablou cu natură moartă. Am simțit nevoia să îmi prioritizez alegerile. Principiul Pareto l-am învățat de unul singur și tot singur am înțeles că primele 20% dintre priorități reprezintă 80% din necesarul zilnic de rezolvare a problemelor. Mi-aș fi dorit să descopăr acest lucru mult mai devreme, dar mai bine acum decât niciodată.
Politica, religia, simplul fapt că avem drept la opinie au rămas – sau au fost transformate în – principii intolerabile, iar simțul critic rămâne unul alterat. Să fii credincios este o problemă, de asemenea ești insultat și pentru că ai înclinații conservatoare ori liberale, chiar și dacă doar îndrăznești să ai principii devine în sine o problemă.

Dreptul la opinie există și este evocat peste tot ca o mantră, dar nimeni nu se gândește la toleranță, la existența unor diferențe.

Degeaba avem opinii dacă nu putem accepta că acestea se pot schimba radical. În acești doisprezece ani am dezvoltat un obicei toxic, patologic chiar, de a avea certitudini. Certitudinile ne fac intoleranți și ne dau impresia denaturată că dreptatea este doar a noastră, iar cei din jurul nostru greșesc.
Lipsa empatiei reprezintă o lacună imensă care ne alimentează intoleranța și ne face mai repulsivi la diferențe. Așa cum creierul nostru se antrenează pentru testele de matematică, așa și empatia este ca un mușchi ce poate fi antrenat prin compasiune, grijă, bunătate, răbdare și altruism. Este atât de necesară în societatea de astăzi pentru că ducem lipsă de aceasta, deoarece suntem tot mai deconectați unii de alții.
Cei mai mulți dintre noi suntem complet nepregătiți pentru facultate deși nu credem asta. Habar nu avem de unde să începem și nu ne observăm lipsurile pentru că nu suntem conștienți de ele, iar când suntem conștienți, avem impresia că toate aceste lucruri se vor schimba de la sine.
În cazul în care nu știi cum să îți alegi facultatea mult-visată, găsești tot ce ai nevoie chiar aici!

Autor: Alex Burlacu

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi