reghin

Reghin: Expoziție online de fotografii vechi despre procesul de prelucrare a cânepii

"în Știri" by

Vineri, la Muzeul Etnografic „Anton Badea“ din Reghin, a fost prezentată o colecţie unicat de fotografii vechi realizate în judeţul Mureş. Aceasta cuprinde procesul de obţinere a cânepii, de la cultivarea plantei, până la obţinerea fibrelor şi tehnologia arhaică folosită în domeniu.

„Cânepa este una dintre cele mai vechi plante cultivate în ţara noastră. Fiind utilizată în principal pentru obţinerea fibrelor folosite la confecţionarea ţesăturilor. Cantitatea de cânepă cultivată anual acoperea necesarul de îmbrăcăminte al unei familii şi necesarul pentru confecţionarea textilelor folosite în casă şi gospodărie. Ţesăturile de cânepă erau incluse şi în zestrea fetelor. Începând cu anii ’60 apare scăderea constantă a culturii acestei plante.“

„Recoltarea cânepii, are implicaţii directe în calitatea fibrei. Culoarea, elasticitatea, duritatea şi rezistenţa sunt afectate de gradul de maturitate a plantei. În Transilvania, cânepa de vară şi de toamnă se recoltau separat. Ambele fiind culese în momentul când planta ajungea la maturitate, în luna iulie – cea de vară şi în august cea de toamnă“, au arătat reprezentanţii Muzeului Etnograf Reghin.

Muzeografii susţin că snopii de cânepă, „mănuşile“, cum este termenul folosit în zonă, după ce erau culese, se puneau la uscat câteva zile, rezemate vertical de gard.

Pentru mai multe știri din județul Mureș, apasă aici.

„Procesul lung şi obositor de cultură şi obţinere a fibrelor, precum pătrunderea materialelor textile industriale, au determinat eliminarea culturii. Uscarea se făcea pentru îndepărtarea frunzelor şi a inflorescenţei plantei. După uscare avea loc topitul cânepii. Operaţiuna de separare a fibrelor de tulpină prin păstrarea plantelor în apă, pe o perioadă determinată. După încheierea topirii, fiecare mănuşă se spăla în apă curgătoare, până ce erau eliminate frunzele şi materia verde degradată. Uscarea cânepii după spălare se făcea prin răsfirarea ei la loc însorit pe gard. Fibrele erau extrase apoi prin ruperea unui mănunchi de tulpini lemnoase, sau prin tragerea fibrelor cu mâna. Acestor două metode de extragere a fibrelor, cronologic, le-a urmat meliţatul cu meliţa. Operaţiunea de meliţare presupunea trecerea mănuşii de cânepă între limbă şi şanţul meliţei. Urma ruperea părţii lemnoase şi eliberarea fibrei“, descriu muzeografii.

Aceștia au mai adăugat și că „Pentru pieptănatul cânepii se foloseau trei piepteni, de diferite dimensiuni. În urma acestei perieri se obţineau trei categorii de fibre, definite în grosime şi lungime: ‘fuiorul’, ‘urzeala’, ‘câlţii’. Torsul cânepii era o operaţiune dificilă, datorită asprimii şi grosimii fibrei. Fibra de cânepă este mai lungă decât cea de lână. Caierul avea o formă alungită, legându-se pe jumătatea superioară a furcii. Cânepa se torcea numai răsucit, într-o singură direcţie, astfel că ‘jirebiile’ de cânepă se păstrau împletite, evitându-se încâlcirea firelor“.

De la începutul pandemiei, Muzeul Etnografic „Anton Badea“ Reghin a prezentat periodic, online, numeroasele colecţii pe care le are în patrimoniu. Online se mai găsesc și expoziţiile permanente pe care le are amenajate, pavilionare şi în aer liber, constând în case tradiţionale şi instalaţii tehnice ţărăneşti.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi