alegerilor locale

Petiție – anchetarea fraudei alegerilor locale din București

"în Știri" by

Rezultatele alegerilor locale din 27.09.2020 au trezit suspiciunile locuitorilor Capitalei și nu numai.

Partidele politice acuză fraudarea alegerilor din Capitală, bănuielile fiind întărite de mai multe dovezi care continuă să patrundă spațiul public.

În sectorul 1, un candidat PSD la Consiliul Local a fost prins cu 473 de procese-verbale asupra sa, un dosar penal fiind deschis cu acuzația de falsificare a proceselor verbale de la secțiile de vot. Dacă se dovedește că procesele verbale sustrase erau originale, ele ar fi trebuit să fie păzite de poliție.

Mai mult, în alte sectoare ale Capitalei, partidele politice au făcut publice documente oficiale conform cărora sute de voturi pentru PNL și USR-PLUS au fost transferate către alte formațiuni politice. Conform reprezentanților USR-PLUS, există 9 secții în care s-au făcut până acum verificări și s-au descoperit asemenea nereguli.

Semnatarii petiției se adresează doamnei Procuror General al României, Gabriela Scutea, solicitând începerea unei anchete de amploare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind fraudarea procesului electoral din București.

Autorii petiției cer o anchetă imparțială, aceasta însemnând nu numai dezvălurirea posibilei fraude din București, dar și măsurarea corectitudinii procesului electoral din România.

Petiția se găsește chiar aici!

Autor: Denisa Buruian

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi