Accident Iași

(VIDEO) Accident grav între Iași și Târgu Frumos! Două victime au decedat, iar alte 5 persoane sunt rănite!

"în Știri" by

Un accident grav a avut loc azi dimineață pe DN 28, între Iași și Târgu Frumos. Accidentul s-a soldat cu 5 victime și două decese.

Accidentul a avut loc în apropierea localității Lețcani și a implicat un tir și un autobuz de transport persoane. Cele două s-au ciocnit, iar autobuzul a fost proiectat spre o dubă. Astfel, trei autoturisme au fost implicate în accident.

Conform martorilor, tirul nu s-a asigurat la intrarea pe drumul național și a intrat din plin în autobuzul ce circula regulamentar spre Târgu Frumos. Autobuzul s-a rotit de câteva ori și a ricoșat într-o dubă.

„În jurul orei 5:53, au fost implicate un autobuz, un tir și un microbuz. Au fost 13 victime, 4 au fost descarcerate, 6 transportate la spital. Începând cu ora 6:00 a fost activat planul roșu de intervenție. Au fost trimise două autospeciale transport victime multiple, trei autospeciale de prim-ajutor medical, o autospecială de terapie intensivă cu medic, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu descarcerare”, a declarat Georgică Onofreiasa, de la Biroul de Presă al ISU Iași, potrivit Agerpres.

Traficul la momentul actual este deviat pe alte rute și se circulă pe un singur fir.

UPDATE:

„Una dintre ele, un bărbat de 29 de ani aflat în stop cardiac şi în şoc hemoragic din cauza rupturii de ficat a fost adus la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. El a fost resuscitat, însă a suferit din nou un stop cardiorespirator în UPU. În ciuda eforturilor depuse, a trebuit să declarăm decesul acestei persoane. A doua victimă din microbuz, un alt bărbat de 35 de ani, a suferit politraumatisme, şoc hemoragic cu ruptură de splină, a fost dus în sala la chirurgie pentru operaţie. Cea de-a treia victimă, un bărbat de 43 ani, avea în momentul aducerii la UPU fractură de antebraţ şi gambă stângă”, a spus Diana Cimpoeşu, reprezentant al ISU Iași, cu privire la victimele aduse la spital.

Autor: Raicu Anca

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi