Fanii artistei cred că idolul lor este exploatat de propriul tată, Jamie Spears, acesta profitând de faptul că în 2007 Britney Spears a fost diagnosticată ca fiind instabilă psihic, iar ca urmare acesta i-a devenit tutore.
Cum și-au dat fanii seama că ceva nu e in regulă?
De la faimosul incident de acum 13 ani în care cântăreața și-a ras tot părul din cap, viața sa personală și profesională a ajuns să fie din ce în ce mai greu de urmărit de către fani. Pe Instagram postează conținut căruia nu mereu îi găsim un sens, cum ar fi poze pe care le găsim pe facebook-ul părinților noștri cu copii, pisici sau tot felul de citate care mai de care mai…interesante.
Citește aici.
Poți afla detalii aici.
Fotografiile și videoclipurile în care aceasta apare ne fac de cele mai multe ori să ne întrebăm dacă ea este cu adevărat.
Până și fanii îi comentează spunând că nu e ea, ci că este cineva care seamănă cu Britney. Și nu poți să îi condamni pentru că prin anii 2000, când își începuse cariera, avea grijă de cum arată și modul în care se îmbracă, care nu de multe ori a dus la pornirea unor noi trenduri, ieșind mereu în evidență cu ceva: eyeliner-ul alb, pălăriile, crop-tops sau chiar codițele împletite. În ultimul timp, însă, arată ca o țărăncuță care își dorește să fie vedetă.
Sursă imagine: Getty
Cum s-a ajuns aici?
Totul a început în 2007 când artista, având probleme cu consumul de substanțe ilegale, a ieșit dintr-un centru de reabilitare și, în încercarea de a își lua viața de la capăt, s-a ras în cap. Moment în care media a explodat. Toată lumea știa de această „cădere nervoasă” care, din punctul meu de vedere, e de fapt doar o încercare de a lua totul de la început.
Însă ce poți să îți dorești într-o societate în care se consideră că feminitatea stă în lungimea părului, iar femeile care aleg să aibă păr scurt sunt catalogate instant ca „bărbați”? Când Jason Momoa și-a ras barba a spus cineva că de fapt el are o cădere nervoasă sau că are probleme psihice? Nu, doar ne-am plâns că am considerat că nu mai e așa atrăgător. Mi-ar plăcea foarte mult dacă societatea s-ar opri să mai comenteze deciziile altor persoane asupra propriului corp.
Un an mai târziu, Britney, a fost involuntar supusă unei evaluări psihiatrice în urmă căreia medicii au decis că aceasta ar trebui să aibă un tutore legal pentru o perioada de timp. Iar tatăl sau, Jamie Spears, a fost cel ales pentru supravegherea ei.
Sigur, poate a fost o decizie corectă ținând cont de antecedentele ei cu consumul de droguri, căderile nervoase din public în care ataca mașinile paparazzilor și faptul că este o persoană publică, care cu siguranță influențează fanii. Însă de unde știm că diagnosticul a fost chiar așa grav încât avea nevoie de tutore și lucrurile nu s-ar fi putut rezolva mult mai ușor pentru ea? Adică vorbim despre o persoană care în urmă cu ceva timp avea apariții publice cu mii de fani și imediat a fost diagnosticată cu o boală psihică așa gravă încât avea nevoie ce cineva care să ia toate deciziile importante pentru ea.
Ce înseamnă de fapt o tutelă?
Cei care sunt sub tutela cuiva, în conformitate cu legea americană, nu au voie să voteze, să se căsătorească sau să facă copii. Astfel, Britney și-a pierdut custodia celor doi copii și trebuie să ceară acordul tatălui ei și atunci când vrea să își cumpere o cafea de cinci dolari, având o avere de 56 de milioane de dolari pe care nu o poate folosi cum își dorește.
De asemenea, tatăl ei hotărăște ce medicație ia, după ce se consultă cu medicii, ea neavând nici un drept asupra vieții ei. Acest lucru a dus chiar la anularea spectacolului „Domination” pe care Britney îl avea programat în Las Vegas.
Deși spectacolul venea foarte repede, la doar 10 luni după ce terminase turul de patru ani care a înglobat 248 de reprezentații al „Britney: piece of me”, pe rețelele de socializare artista părea foarte încântată și dornică să apară iar pe scenă. Din cauza faptului că aceasta a refuzat să ia o anumită medicație și să viziteze anumiți medici, tatăl său i-a spus că dacă nu își continuă tratamentul îi va anula spectacolul, dând vina pe problemele lui de sănătate, ceea ce s-a și întâmplat. Așa că Britney a fost nevoită să anunțe anularea spectacolului.
Află detalii aici.
Conform tutelei, ea nu are voie să conducă. Însă în 2019, la 11 ani după ce a fost văzută ultima dată la volan, fanii au văzut-o conducând. Informația a ajuns imediat în media, doar că în următoarele trei luni de la acest incident cântăreața nu a mai fost văzută fizic, ori pe rețelele de socializare. Oare boala ei s-a agravat și a luat mășina fără să își dea seama, iar în următoarea perioada a fost tratată într-un spital, ori asta a fost, de fapt, o încercare de a ei de a scăpa, iar la aflarea veștii, tatăl ei a „pedepsit-o”?
Deși inițial tutela era prevăzută ca provizorie, aceasta a devenit permanentă în urma hotărârii unui judecător. Avocatul ei s-a retras din caz susținând în continuare că Britney are nevoie de supraveghere pentru că nu este responsabilă de propriile acțiuni.
Ulterior a renunțat și tatăl ei la tutelă pentru o perioadă, motivând că are probleme de sănătate. Acesta a fost înlocuit de Jodi Montgomery.
Eu văd câteva probleme aici:
– de ce un judecător hotărăște cât durează o tutelă pusă din motive medicale? Ar fi trebuit să existe un consult psihologic care să decidă dacă pacientul trebuie sau nu supravegheat în continuare.
– pare că tatăl ei s-a retras de bună voie, într-o încercare de a avea grijă de sine, însă imediat după ieșirea din sala de judecată, acesta a fost observat bruscându-și nepoții, iar pentru mine acesta este un semn de ieșire nervoasă. Iar un om cu probleme psihice ( cum se consideră a fi Britney) are nevoie de un tutore care are ieșiri nervoase?
Ce e #freebritney?
Deși până în 2017, Britney lansa regulat muzică și avea spectacole, în ciuda faptului că era sub tutela tatălui sau, în ultimii ani ea a dispărut din industrie.
În online tot mai des apare #freebritney, o mișcare menită să o salveze pe Britney de la abuzurile tatălui sau, susținută chiar și de Paris Hilton.
Totul a pornit pe Instagram și, deși inițial nu avea atâta credibilitate, a prins amploare în momentul în care fanii acesteia au început să „citească printre rânduri” în postările sale:
– în timpul unei ședințe foto, cântăreața, aducea un omagiu idolului ei, Janet Jackson, prin realizarea unor fotografii asemănătoare cu coperta albumului ei „CONTROL”. Sigur, poate să fie doar un lucru făcut din admirație, însă fanii au legat numele albumului de modul în care aceștia cred că e tratată de tatăl sau.
Click aici.
– la începutul anului, Britney, a postat pe Instagram o fotografie în care se observă o carte de poezii numită „Shout- The true story of a survivor who refused to be silenced”, însă, de asemenea poate fi o coincidență, nimic voit.
Că până la urmă, dacă te vede cineva că citești „Micul prinț” nu o să creadă că de fapt tu vrei să zici că ești de fapt de viță nobilă, dar ești ținut prizonier.
Detalii aici.
– la una dintre postările sale de pe Instagram, fanii i-au transmis un mesaj prin care îi ziceau că dacă are nevoie de ajutor, în următorul videoclip să poarte ceva galben și să aibă flori în jur.
Asta a fost o încercare de a comunica cu ea și de a vedea dacă ceea ce cred ei că se întâmplă în viața artistei e adevărat. Ei bine, în următorul videoclip cântăreața purta un top galben și spunea că a fost foarte fericită să posteze pentru că florarul ei i-a făcut o surpriză, iar ea și-a îmbrăcat bluza ei favorită galbenă.
Click aici pentru detalii.
Dacă în primele două cazuri fanii puteau doar să interpreteze după cum își doresc, în cel de al treilea totul devine destul de evident.
Toate astea mă fac să cred că, de fapt, decizia inițială prin care lui Britney i s-a pus tutore nu este una luată ținând cont doar de motive medicale. Sigur sunt „interese mari la mijloc” .
Autor: Maria Neștian