Protest anti-mască la București! Românii anti-botniță nemulțumiți de măsuri!

"în Știri" by

Astăzi, 19 septembrie, la Universitate, românii au ales să protesteze împotriva măștilor. Evenimentul a fost făcut public pe Facebook și a fost creat la inițiativa membrilor din grupul „Fără Botniță”.

În momentul acesta, lângă Universitate s-au adunat mii de oameni pentru a își expune dorința de a se renunța la măști în instituțiile de învățământ. Părinții consideră că ai lor copii au ajuns în „labele” statului și că sunt slugile unui sistem corupt.

În contextul actual, când cazurile de infectări cresc treptat în fiecare zi, românii au ales să pună stop sistemului corupt și să protesteze împotriva măștilor. Cetățenii bucureșteni și nu numai, se luptă astăzi cu statul, încercând să schimbe ceva.

Ce vor să schimbe?

Românii nu mai cred în virus, nu mai cred în numărul de cazuri care tot cresc și acest lucru se vede acum, atât în București, cât și în alte orașe ce găzduiesc aceste proteste. Oamenii, cei mai mulți fără mască, țin în mână steagul României, pancarte cu mesaje puternice și strigă după libertate.

 

 

În mijlocul mulțimii, mii de copiii au fost aduși la protest, aceștia fiind așa zisele victime ale sistemului politic. Protestul, care are la bază renunțarea purtării măștilor în școli, este doar un loc perfect în care propaganda poate fi răspândită.

Se împart pliante cu un chip de copil și un mesaj ce are menirea de a sensibiliza oamenii și de a-i face să vadă răul făcut de clasa politică.

Un protest menit să fie doar împotriva măștii a ajuns să implice economia și modul în care cei de la conducere afectează viața oamenilor prin alegerile făcute. Oamenii sunt îndemnați să citească Constituția și să vadă astfel că statul nu le poate fura libertatea. E pur și simplu o aberație, iar protestatarii nu sunt conștienți de riscul la care se expun în acest moment. Unii nu cred deloc în virus, iar alții, chiar dacă o fac, preferă să nu țină cont de măsurile de siguranță.

 

 

Am ajuns un popor de nimic, un popor care își riscă sănătatea și dă oportunitatea sistemului politic să profite de naivitatea de care dăm dovadă, pentru a-și prezenta candidaturile. Suntem creduli, suntem neinformați și ne batem joc de viața noastră și a copiilor noștri. Dăm din coate pentru viața acestora, țipăm că nu suntem cobaii nimănui și cu toate astea, ne aflăm în aceeași situație.

Românii anti-botniță protestează împotriva măștii în școli, doar atât. De ce nu s-au unit oamenii astfel când s-a zis că nu are bani statul să dea tablete, de ce nu au făcut-o când cazurile de copii și femei abuzate au fost făcute publice? De ce? Asta e întrebarea mea, masca e singura problemă din țara asta? Masca e cea care cauzează problemele sau noi, oamenii neinformați care luptăm cu morile de vânt încercând să schimbăm ceva?

Dorim să fim oameni liberi, să nu depindem de stat, să nu fim subjugați de acesta, dar când vine timpul să facem un pas spre schimbare, ne dăm înapoi. Fugim doar după cel care ne dă mai mult, doar după cel care are logosul bun, știe să promită, dar în practică nu face nimic.

Anti-botnițarii ce strigă lângă Universitate că vor să fie liberi sunt oamenii care pe 27 septembrie vor da înapoi și vor vota cum îi taie capul, fără să se informeze. Vor pune ștampila pe cel care le dă acum, fără să se gândească la viitor. Se țipă că statul nu a făcut nimic bun în această perioadă, că sunt depășiți de situație, niște mincinoși, dar când s-au închis școlile în martie, totul a fost bine, oamenii erau mulțumiți.

Câți dintre ei văd riscul la care se supun fix în acest moment? Câți dintre ei sunt aici cu cap, informați și luptă pentru mai mult decât purtarea măștii? Se vrea libertate, se dorește înlăturarea corupției, dar noi suntem cei care ajutăm la punerea în funcții de conducere a celor care își văd doar propriul interes.

Cădem în plasa politicienilor, facem proteste fără să știm de ce și băgăm și copii la înaintare. Sunt nevinovați aceștia, sunt suflete care pică în plasa politicienilor din cauza familei și riscă să fie părtași ai virusului.

Câți dintre cei prezenți cred în COVId-19, în ceea ce constă acesta? Câți? Câți sunt dispuși să ajute cu bani fundațiile care doresc să asigure tablete copiilor care nu au, câți? Ne dăm eroi, ne dăm oameni ai dreptății, dar când vine vorba să ne implicăm cu adevărat, facem în așa fel să ne retragem.

Mobilizarea e bună, dar motivul cum este? 

Masca e problema în sistemul de învățământ sau condițiile neprielnice pentru sănătatea lor sunt cele care constituie adevăratele neajunsuri ale statului român din punct de vedere educațional? Dorim să avem copiii eminenți, să îi ducem la școală, că învățământul online nu e bun, dar ne plângem de soluția cu masca și distanțarea socială.

Copiii sunt imunizați, au organism puternic și fac față virusului, dar părinții și bunicii îl pot duce pe picioare? Dacă se imbolnăvesc elevii, tot în cârca școlilor și liceelor pică vina, că ele nu au respectat regulile, nu că părinții s-au opus măsurilor prevăzute de lege.

Colegul meu a participat fizic la protest și a discutat cu oamenii, unii profesori, alții ingineri în corporații (interviu), oameni care au studii superioare și care ar trebui să știe cum să se informeze, dar oare o fac?

Așa cum e de la sine înțeles, protestul acesta este o acțiune ilegală, care nu respectă normele legislative, dar momentan polițiștii nu au în plan arestarea sau amendarea oamenilor: (Interviu Jandarm)

Oamenii declară că au venit la protest „împotriva dictaturii, împotriva acestei absurdității”. Se precizează că presa și cei care promovează purtarea măștii fac doar o mascaradă, că profită de pandemie pentru a-și vinde produsele și că protestul e dovada că „avem un popor înțelept”. (Interviu)

Persoanele insinuează că nu pot respira cu masca, că elevilor li se îngrădește dreptul la educație și că ușor, ușor, ajungem să fim doar niște sclavi. Sunt ironizați oamenii care poartă mască, ei fiind inepții din această societate.

După părerea mea, cred că protestul acesta pornește de la o premisă greșită, oamenii îndreptându-și atenția într-o direcție eronată. Nu masca e problema, ci condițiile pe care școlile și liceele nu le au. Așa că, dacă dorim să contribuim cu ceva, hai să nu ne mai victimizăm, să nu ne mai uităm doar în ograda noastră și să privim în ansamblu și să luptăm cu adevărat pentru schimbare, atunci când ni se dă ocazia.

Ambiție, responsabilitate și devotament sunt cuvintele care mă caracterizează cel mai bine. Am 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și fac ceea ce îmi place cel mai mult, scriu. O persoană curioasă, libertină și cu o minte ageră, așa mă pot descrie. Sunt un om care nu se mulțumește cu puțin și pune suflet în tot ceea ce face.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi