Pieptul ți-e închis, privirea ți-e senină,
Zâmbet de lumină spre corpurile vii,
Iubire într-o mână, iar alta între raze!
Un pas spre amintire… împins către sevraj.
Privirea ți se mută, iar umbrele trăiesc,
Castelul se-nfășoară-n mătăsuri argintii,
Iubirea și nevoia se luptă, dar cad pradă,
Ca orișice mileniu, sevrajului pustiu.
Zâmbetul se stinge, castelul e aici,
Păienjeni țes mătăsuri, argintul a murit.
Cine te întreabă… de porțile-s deschise?
Tu ești închis se pare… tronând peste sevraj!
Autor: Bianca Bândilă
