anxietatea și depresia

Cum am putut să lăsăm anxietatea și depresia să devină „trendy”?

"în Dosarul Săptămânii" by
Timp de citit: 2 minute
Este un lucru bine știut faptul că înțelegerea omului asupra a ceea ce înseamnă boli mintale este în continuă creștere. Întrebarea mea este: cum am putut să lăsăm anxietatea și depresia să devină „trendy”?
Am ajuns de la a încerca să tratăm persoanele cu boli mintale cu băi de apă rece/caldă (și multe alte asemeni), la a face progrese adevărate cu ajutorul substanțelor chimice. Nu înțelegem încă toată complexitatea creierului, dar suntem pe un drum mai bun decât cei din spatele nostru, iar asta înseamnă progres.
Progresul este de mai multe ori o lamă cu două tăișuri, după cum ni s-a prezentat de atâtea ori de-a lungul istoriei. Astfel, cred eu, am ajuns în punctul în care suntem. Unul mai bun, dar care nu și-a atins încă potențialul pe care ar fi putut să îl atingă.

Totul a început prin încercarea normalizării bolilor mintale.

Ieșeau din domeniul subiectelor tabu, boli de la anxietate și depresie, până la schizofrenie. Învățam mai multe despre ele, iar atunci masele erau mulțumite, pentru că începeau să le înțeleagă. Erau din ce în ce mai întâlnite pentru că oamenii nu se mai ascundeau, înțelegând că nu va dispărea și că au voie să aibă acest fel de probleme.
După acest început de succes, putem vedea efectele apărute. Multe dintre ele sunt pozitive. Vizitele la psihoterapeuți au devenit mai comune, nu mai este o rușine. Oamenii au început să caute ajutor, să înțeleagă că acest fel de problemă este unul periculos, cu multe consecințe, dacă rămâne netratat. Celebrități apăreau în fața noastră și ne spuneau că, într-adevăr, toți banii și faima din lumea asta nu sunt un scut pentru orice. Acest lucru a împins mai tare spre acceptarea și normalizarea bolilor psihice. Doar dacă lucrurile ar fi rămas așa…dar nu au făcut-o.

Nu înțeleg cum, sau pe ce drum, dar parcă peste noapte, ne-am trezit că anxietatea și depresia au devenit o modă.

Prea mult au fost mediatizate aceste boli. Am trecut de la un slogan ca „nu este o rușine să suferi de depresie și anxietate”, la „este fain să suferi de depresie și de anxietate”. Adolescenții au început să se auto-diagnosticheze ca având aceste boli, iar asta doar pentru simpla atenție. A spune că suferi de depresie sau anxietate este un mod destul de eficient de a primi atenția dorită. Atât de multe persoane aruncă aceste boli într-o conversație obișnuită, încât numele lor și-au pierdut puterea. Ce mai înseamnă de fapt depresia? Cine nu e anxios până la urmă? Nefiind o boală fizică este ușor să pretinzi că o ai.
Progresând și oferind libertate de exprimare tuturor am făcut un pas imens înspre mai bine, dar cu toate acestea, am lăsat să ne scape de sub control popularitatea bolilor mintale. Suntem agasați de atâtea „strigăte pentru ajutor” făcute doar pentru atenție, încât încetăm să le auzim pe cele care au nevoie să fie auzite.
Autor: Bianca Bândilă

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi