În mijlocul haosului

În mijlocul haosului

"în Poezie și literatură" by

Mă simt uneori în mijlocul haosului… 

Poate soarele arde prea tare, poate sunt eu prea sensibil sau poate… e doar vara care se manifestă în parametrii normali, care acționează în consecința datei din calendar. Cum parametrii normali mă sperie și valul saharian îmi risipește ultimele particole de H2O din organism, puterile-mi slăbesc și decid să mă așez pe banca din lemnul putrezit, arsă de soare, parcă pregătită sa fie carbonizată cu totul.

Dar, cu toate așteptările nevalidate, încă stă falnică, chiar dacă culoarea îi trădează trăinicia. Acum parcă se revigorează la umbra nucului, când soarele împrăștie ultimele raze în sensul opus.

La umbra nucului, pe aleea poleită, oamenii circulă ca dintr-un mușuroi.

Mașinile gonesc, iar în urma lor rămâne gazul din țeava de eșapament care distruge mediul. Zgomotul e continuu, nu există pauză, iar rapiditatea cu care circulă îmi obosește privirea.

Cu urechile țintuite, obosite de zgomotul care nu mai încetează și cu ochii obosiți, constat că haosul e un asediu, un asediu la care suntem expuși zilnic, într-un fel voit, lucid chiar.

Haosul e mediul de viață, sfera în care zilnic activăm, în care, cu căștile pe urechi, încercăm să evadăm și să ne transpunem în propriul univers.

Chiar noi constituim un mic haos, iar la macro haosul contribuim fiecare în parte. În dezordinea vieții, în tumultul cotidian ne pierdem, ne dezorientăm, ne pierdem în identități, în vise, regrete sau în speranțe moarte, regăsite sau continuate la un moment dat. E viața care te izbește ori te înalță la cele mai înalte culmi, îți dă drumul și te ridică din nou.

E nevoie și de haos, cum spunea Friedrich Nietzsche:

Ai nevoie de haos în suflet pentru a deveni o stea a dansului.”

El nu face altceva decât să amplifice viața, dându-i culoare și contur. Haosul își are propria organizare, o organizare diferită, dar cu tentă de normalitate, căci iluzia face parte și ea din acest proces. Între cioburi de realitate și fărâme de iluzii, viața se conturează fin la granița celor două.

Pe rampa care gonește și drumul care cotește la dreapta, haosul e prezent, dar haideți să înaintăm pe „intuiția simțirii care se naște chiar din haos”.


Autor: Darius Ghiță

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Ochi galbeni

Ochi galbeni

Parcă... vrea ceva să îmi comunice, Un fel de: „Te voi călca-n picioare”!

Făcătoarea de bine

Sufletu-i cald dinspre noapte coboară De culoare albă, precum floarea lunară...

Mare albastră

„Precum valurile-n rânduri Deseori le pierzi în maluri, Asemeni și-ale mele gânduri Cufundă-mi-le în adâncuri”
Derulează înapoi