ți-am aruncat inima-n mare
ți-am aruncat inima-n mare

Tu n-ai să vezi marea niciodată!
N-ai să rupi cu dinții din nisip
Și nici pe mine n-ai să mă mai sorbi
Ca pe ultima bere amorțită-n bar la Expirat.

Mă descompun deasupra ta,
Iar tu taci,
N-am însemnat nimic pentru societate,
Deși-n ochii tăi am fost o lacrimă ce-a asanat o mare.

Ți s-au ofilit dorințele de a mă avea,
Ai spălat și cearșaful pătat cu sărutul meu
Și l-ai uscat cu dorul,
~ pretinzând că purtam pe buze același roșu purpuriu ca-n noaptea de dragoste savurată-n Vamă ~

Nu meriți să-ți cânte ielele,
Nici valuri să te înece-n sec,
Eu n-am sa mor purtându-ți secretele,
Iar tu n-ai să-mi citești testamentul.

Scrie-ți moartea pe batista sacoului proaspăt spălat de mine
Și nu uita să-ți uzi dorul,
Poți să storci din el un suflet, poate două
Sau poate… pe noi, străine!

N-am venele din flori și nici sânii din stele,
Dar te-am avut pe tine și ți-am murit alături,
Iar azi îți șoptesc din cavou, involuntar:
„De mâine-ți va bate inima în mare!”.