băiat de preot

Da, sunt băiat de preot și nu, nu am vilă cu trei etaje sau Mercedes!

"în Păreri și opinii" by

Astăzi am să vă spun cum decurge viața mea, chiar dacă sunt băiat de preot. De obicei, când lumea aude asta, spun că dușul meu se face într-o cadă de aur, dimineața mănânc caviar, iar cina mea stă într-un restaurant de ăla cu 5 stele… Încă puteți crede asta? Atunci, e total greșit.

Viața mea nu se învârte în cifre, în euro sau milioane sau Versace și Balenciaga. Chiar deloc. Cum este ea cu adevărat?

Păi, de unde să încep? Ah, da, de la copilăria pe care am trăit-o cu ai mei la țară, trezindu-mă odată cu răsăritul, găsindu-l pe tata în grădină și pe mama pregătind micul dejun. Prin clasa a 8-a țin minte că m-a întrebat un coleg: „Da’ voi nu aveți servitoare? Că doar ești din familie de preot…”. Când am auzit asta prima dată m-am uitat lung la el, iar după i-am zis că ar trebui să se trezească la realitate, să lase meme-urile alea cu popi și Mercedes sau toate știrile de la ora 17:00 despre nu știu ce preoți, făcând nu știu ce. Nu face bine. De atunci mi-am zis că ăștia cred că sunt vreun fiu de interlop, nu de preot. În fine, a trecut și asta.

Și nu, nu avem servitoare sau bonă, din fericire mama ținea locul tuturor acestor lucruri, si chiar le face prea bine.

Pe lângă copilăria mea de la țară, care au fost cred cei mai frumoși ani pe care i-am trăit, am învățat ce înseamnă să apreciez răsăritul când mă trezesc, și apusul, și da, vedeam apusul din grădina tatălui meu, în care muncea în acel timp liber, și nu dintr-un Mercedes. Ce am învățat de la tatăl meu în timpul copilăriei? Că totul are speranță! Că ne luptăm ca totul să aibă speranță, zi de zi!

Când îl vedeam că mereu pleca dimineața la slujbă, pe ploaie, pe ninsoare sau pe caniculă, mă făcea să văd că într-adevăr speranța asta este, și el încerca mereu să o facă cât mai transparentă față de noi, familia lui.

Acum, haterii vor veni să zică că se ducea pentru milioanele cu care venea. Nu, man, nu făcea milioane, poate chiar venea cu mai puțin față de cu cât pleca, pentru că am fost într-un sat la marginea unei păduri, unde banii nu erau ceva atât de cunoscut și oamenii își vedeau de agricultură, deci puteți constata singuri cu câte mii de euro venea.

Asta a fost copilăria pe scurt! Ce s-a întâmplat mai departe? Am învățat că nu suntem stăpâni peste nimic, am învățat că doar prin cărți trăim și am mai învățat că dezamăgirile se vorbesc cu Dumnezeu.

A venit adolescența, știți perioada din viață unde vrem mai mult? Da, si eu am avut-o. Mi-am dorit mai mult, dar am muncit pentru acel mult. Nu am vrut totul pe tavă de la părinți, pentru că, să fim serioși, nu eram bogați, dar nici săraci, eram o familie simplă… Și am fost fericiți. Știu că în perioada aia mi-am pus multe întrebări, am avut multe curiozități, multe impasuri, multe dezamăgiri etc… Apoi a apărut tata, psihologul meu, cu care am vorbit tot și prin care mereu am găsit o soluție care știam că era cea mai bună, fiindcă sfaturile lui erau îmbinate atât cu înțelepciunea, cât si cu speranța prin credința de care ne vorbea nouă, cât și tuturor.

Nu, nu suntem diferiți față de voi, suntem la fel, doar că tatăl meu îmbracă o fustă neagră, cum spun alții, si merge să-și urmeze destinul.

Nu, nu sunt diferit față de tine, pentru că și eu am trăit la fel ca tine, dimineața lapte cu cereale, la prânz mâncarea gătită a mamei și la cină ce mai era, și eu am fost la second sau la outlet pentru haine, și nu la Versace sau Zara, și da, am fost la mare în România, nu în Bali în concediu. Așa că, please, nu mai credeți că eu mă trezesc cu caviar la pat într-o vilă cu piscină pe acoperiș, că nu, asta vezi doar în filmele din Las Vegas, nu în casa unui preot!

În fine, trecând și peste asta, nu am putut să nu observ că societatea își face păreri și iluzii despre viața unui preot și familia sa. Ei cred că stilul de viață se aseamănă prinților din Dubai, deși sunt șanse mai mari să o găsească pe Elodia decât să avem viață de aia. Da, așa cum ați auzit, nu mai trăiți in minciună ca veți rămâne dezamăgiți iar.

Această părere cred că este una generală, mai ales în rândul tinerilor de azi, justificând că prăbușirea României este vina Bisericii și a popilor din ea, că se fac multe biserici și spitale deloc. Păi stai! Biserica nu trebuie să construiască biserici? Iar Ministerul Sănătății să construiască spitale?

Sincer mie mi se pare cam ciudat să aud cum dăm vina pe Biserică din cauză că nu sunt spitale în țara noastră, când autoritatea competentă nu este ea, ci altcineva. Dar noi așa suntem obișnuiți, na. Românii urăsc victima, și nu agresorul. În fine, asta e altă problemă pe care o vom discuta în alt articol.

Concluzia este că românii își fac iluzii proprii, fără să vadă adevărul așa cum este. Dacă am cerceta puțin, cât de cât, am vedea că părerea unora este în opoziție cu adevărul.

Citește mai multe articole scrise de Andrei Druga dând click chiar aici!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi