elevii cu dizabilități

Elevii cu dizabilități, bătaia de joc a școlii românești

"în Păreri și opinii" by

Scriu acest articol pentru că m-am săturat să privesc cum se întâmplă anumite nedreptăți în sistemul educațional din România.

Învățăm despre tot felul de drepturi și obligații, despre cât de faină e educația incluzivă, despre cum copiii cu dizabilități sunt la fel ca noi și au la fel de multe drepturi ș.a.m.d. Dar profesorii care ne spun asta se contrazic uneori singuri prin ce (nu) fac în realitate. Și nu doar ei! Ci și Ministerul, administrația locală și toți cei care privesc și tac. Drepturile copilului? O minciună!

Ce s-a întâmplat?

Voi spune lucrurile direct. Învăț la un liceu recunoscut, cu prestigiu, despre care lumea, mai ales oamenii care învață acolo, spun cu mândrie că e cel mai bun din oraș. Am în clasă un coleg cu dizabilități. Și de când am intrat la liceu, adică de doi ani, văd zilnic același scenariu, aceeași nepăsare. Să vă explic mai concret ce s-a petrecut.

Ca orice alt elev, acest coleg are nevoile sale. Una dintre ele este elementară, aceea de a merge la toaletă. Iată însă că cel mai bun liceu din oraș nu este în stare să-i asigure acest minim drept în cele șase ore în care stă la școală!

Toaleta băieților este la etajul unu, iar singura modalitate prin care se poate ajunge acolo o reprezintă scările. Cum ar trebui un om în scaun cu rotile să urce scările? Sau nu are dreptul să meargă la baie timp de șase ore zilnic? Nu, nu există scări rulante sau lift, iar la oamenii de serviciu e incomod să apelezi de fiecare dată când vrei să te deplasezi la un alt etaj. Plus că nici ei nu sunt disponibili mereu, neintrând în fișa de serviciu să care elevi pe scări. Asta e treaba scărilor rulante.

Ați putea sugera să apeleze la colegii săi, sigur îl vor ajuta. Da, normal că va fi ajutat dacă cere! Dar voi cum naiba v-ați simți să fiți nevoiți să vă rugați de câte patru băieți de prin preajmă de fiecare dată când vreți la baie? Apoi să-i puneți să vă aștepte și să vă ducă înapoi, eventual să nu mai meargă nici ei în pauză din cauză că au de făcut treaba pe care Ministerul nu e în stare s-o rezolve mult mai ușor, prin rampe, scări rulante sau o toaletă la parter pentru persoane cu dizabilități, așa cum e în toate țările civilizate!

Și problemele de acest fel nu se opresc aici. Situația e identică atunci când avem ore în care se merge în laborator!

Cum credeți că au înțeles domnii profesori să rezolve problema? Simplu, nu am mai mers deloc la laborator! Sau am mers doar noi și băiatul respectiv a primit ceva de făcut în clasă. Aici nu e vina profesorilor, înțeleg că, într-adevăr, nu ar fi avut ce altceva să facă, doar nu se puteau apuca profesorii de construit laboratoare sau rampe! Cel mult ar fi putut semnala mai departe. Dar, dacă nu se vrea, ce să facem?

Orele de laborator le-am făcut în clasă, unde am așteptat vreo jumătate de an să avem materiale decente cu care să putem face aceleași lucruri în sala de clasă ca într-un laborator.

Fiind la profil uman, nu am avut probleme mari cu chimia și fizica. Dar pentru muzică și desen aveam nevoie de calculator și boxe, că n-ai cum să înveți despre Bach fără să-i asculți măcar trei minute dintr-o piesă! Și nici să-ți vorbească proful despre Picasso fără să-i poți vedea desenele, nu e prea folositor.

De ce să repetăm anul dacă oricum nu facem nimic la școală? Citește mai multe chiar aici!

Or pentru astea există calculatoare, boxe și videoproiectoare, dar nu și în clasa noastră, ci doar în laborator. Am așteptat foarte mult timp, s-a insistat mult pe la secretariat și directori, s-au făcut drumuri dintr-un corp în altul, s-au pierdut zeci de ore până am rezolvat cu aducerea boxelor dintr-o clasă în altă, cu achiziționarea unui videoproiector pentru clasa noastră ș.a.m.d.

Într-un cuvânt, ceva care ar fi trebuit să fie de la sine înțeles a ajuns să necesite o întreagă luptă ca să poată fi obținut!

Și, în toată zăpăceala asta, cum s-o fi simțit colegul nostru, care poate, în naivitatea și bunătatea sa de adolescent, se gândea că toate astea se întâmplă din vina lui?

Unde este domnul primar, unde sunt politicienii, unde sunt drepturile, unde sunt hârtiile, dreptatea, bunătatea, corectitudinea care se propovăduiesc numai pe tablă? E așa greu să se modifice niște construcții pentru ca oamenii cu dizabilități să se simtă la fel de bine ca toți ceilalți în locul în care-și petrec jumătate de zi timp de 12 ani?! Sau să se achiziționeze naibii mai repede un videoproiector?

Nu, nu e greu. Tocmai de aia e și mai revoltător că nu se întâmplă!

Și dacă toate astea se petrec la un colegiu național, la un liceu cu prestigiu, cum se tot spune, ce s-o fi petrecând la școlile de țară, unde toaleta e inexistentă complet?

Dar aia e, m-am obișnuit cu lucruri de genul. Școala românească e școala la care profesorul îți poate pune absent că ai întârziat 5 minute, dar el poate întârzia și 30 de minute ca să-și termine de băut cafeluța și de vorbit în cancelarie cu colegii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi