locuri în cămine

Aproximativ 20.000 de studenți s-ar putea să nu aibă locuri în cămine!

"în Știri" by

Anul trecut, au fost cazați în căminele studențesti în jur de 92.000 de tineri. Anul acesta în schimb, cu toate măsurile de protecție 20.000 de studenți s-ar putea să nu poată să die cazați la cămine.
„Anul acesta estimăm că vom caza 65-75.000, pentru că vor fi introduse măsuri de distanțare”, a declarat președintele Consiliului Rectorilor.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că ordinul comun al Ministerului Educației și cel al Sănătății nu reglementează și situația căminelor.

„Decizia reluării sau suspendării cursurilor va fi luată de senatul universitar, pe baza autonomiei universitare. Însă aceste decizii ale senatelor universitare trebuie luate pe baza unor documente de natură medicală. Ce închidem, la apariția unor cazuri: camera, palierul sau întreg campusul? Va trebui să avem niște răspunsuri care să vină de la Ministerul Sănătății”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.

Președintele a mai declarat faptul că va fi dificil de păstrat controlul în căminele studențești, deoarece există o libertate mai mare.

A mai precizat și faptul că majoritatea facultăților au ales scenariul hibrid. Adică cursurile online, iar laboratoarele fizic. În aceste condiții studenții vor avea nevoie de cazări.
„Decizia perfectă nu există: chiar dacă îi testezi pe studenți înainte de cazare, ar trebui repetată testarea”, a adăugat oficialul.

Dacă dorești să afli ce au studenții de spus dă click aici sau aici!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi