vară

Turații în scădere, vară pe sfârșite

"în Poezie și literatură" by

Turații în scădere, vară pe sfârșite. 273 de zile de așteptare pentru 92 de zile de relaxare.

Pe autostrada unui anotimp, gonim fără a conștientiza că drumul are un sfârșit, iar anotimpul un final. Rulăm cu viteze, simțim intens, plângem puternic și râdem cu tărie. Acum, o lacrimă se domolește în colțul ochiului, oprită de obrazul grunțuros, brăzdat de alte lacrimi și regenerat cu un scut văluros.

Un vârf de creion se tocește, o turație încetinește. Pagini albe se ticsesc cu scris, cu amintiri, cu povești ce vor trece testul timpului și care se vor transmite de-a lungul generațiilor.

În obscuritatea din mintea mea, visul unei nopți de vară argintează și dilatează clipa într-o eternitate. Efemeritatea e o definiție a umanului, dar o inexplicabilă teorie. O teorie a umanului încătușat în ghearele ceasornicului. O umbră străjuită de o altă umbră cu termen limită. Amintirile, clipele… ne dorim să le extindem la nesfârșit și să le înglobăm în infinit.

Pe papirusuri am însemnat momente și le-am legat într-un maldăr, le-am ascuns bine și am închis cu suflare de viață cufărul amintirilor. Înfășurate cu trăiri intense și jurăminte vidate, validate de profund, inima mărește turațiile preponderent cu vara care se încheie.

Turații în scădere, vară pe sfârșite…

Adu-ți aminte! În valurile mării ne-am pierdut și ne-am regăsit. Pașii i-am lăsat în urmă, spălați de fluxul mării și am gonit spre răsărit. Pe nisip am însemnat jurăminte, care mai apoi au fost înlăturate de pulberi de spumă, dar au rămas însemnate cu sigiliul nemuririi. Ne-am trezit pe nisipul rece și am înălțat lampioane pe înserate. Ne-am acoperit cu plapumă de spumă și am împletit amintirile cu funie care nu se degradează la bătăile necontenite în timp ale acelor de ceasornic. Scoicile ne-au stocat trăirile și ne-au redat intensitatea ritmului cardiac.

Inima, motorul suprem care pulsează cu putere, escortă sângele care se rostogolește în taină prin capilare, în timp ce rulmenții rulează pe asfalt și repun în mișcare mașinăria trupului.

Captivi veșniciei nu putem fi, nici prizonierii timpului, dar putem bloca amintirile în bula timpului și înnoda șirul de perle ori de câte ore inima cere.

Nu ne rămâne decât să alergăm pe panta descendentă, coborâm vijelios și, odată cu asta, vara se termină furtunos. Frunze se desprind și învelesc pământul. Lacrimi se îngrămădesc șiroaie. Cerul suspină cu mii de litri pe metru pătrat. Căldura se domolește, tensiunea scade. Verdele se atonează. Sufletul se revigorează și revine la o altă viață, viața de după noaptea de vară.

Mașina se repune în funcțiune, accelerează pe asfaltul negricios și lasă în urmă câmpiile pârjolite. Visul unei nopți de vară s-a destrămat de-a lungul Crișului și s-a risipit pe albia sa. Sălciile se apleacă și, în plânsul lor înecat, își scufundă frunzele, lăsate purtate de cursul apei. Cu priviri apăsătoare, cu pași înlemniți și suspine zgomotoase, vara a lăsat o ardoare care nu se domolește până vara viitoare.


Autor: Darius Ghiță

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi