Te costă 500 de lei să snopești o minoră în bătaie. Despre ce „siguranță și încredere“ vorbim?

"în Păreri și opinii" by
Timp de citit: 4 minute

Despre bullying se tot discută de ceva timp și știm deja că așa-numitele soluții au rămas la stadiu declarativ. Statisticile poate că plictisesc, dar nu mint. Poate că numerele nu mai impresionează, poate faptul că suntem printre primele trei țări din Europa cu un nivel așa ridicat de bullying nu mai surprinde pe nimeni – asta pentru că ne limităm la a spune „asta-i România, ce să faci?” și așa, trecem impasibili mai departe, la următoarea știre, la următorul meme din feed.

Și uităm, pentru că nu ne privește pe noi. Nu e problema noastră, nu?

Cazul tinerei de 13 ani din Tg. Jiu care a fost agresată de alte două minore a devenit viral. Știm cu toții asta, pentru că ce publicație ar fi ratat un așa subiect? Nu este nici primul și nici ultimul, conform raportului OMS menționat anterior, dar ce mi-a atras atenția, personal, au fost urmările acestui caz.

Pe scurt, pentru a le oferi context și celor care nu cunosc detaliile, după ce victima a fost agresată de cele două „domnișoare” și filmarea a devenit publică, părinții tinerei și-au dorit, evident, să acționeze legal. Perfect normal, nu? A urmat ca una dintre agresoare să fie reținută de Poliție timp de 24 de ore. Dar stați, asta nu e tot!

Ambele minore au fost amendate cu 500 de lei. Caz rezolvat.

Da, cam ăsta e prețul pe care îl plătești pentru a putea snopi în bătaie o tânără de 13 ani, fără alte repercusiuni. Dacă astea au fost măsurile luate după ce filmarea a devenit nu doar publică, ci virală, nici nu vreau să știu cum ar fi fost ignorat acest caz, dacă nu ar fi fost mediatizat masiv.

„Siguranță și încredere”. Nu, Poliția Română nu face stand-up comedy, chiar ăsta e sloganul lor. Pe bune.

All jokes aside, despre ce „siguranță și încredere” putem vorbi, în contextul ăsta? În oricare context, de fapt, pentru că nu e prima dată când Poliția Română și-a dovedit incapabilitatea de a-și proteja cetățenii. Să vă amintesc de cazul Alexandrei Măceșanu și al Luizei Melencu? Nu am cuvinte să-mi exprim frustrarea față de această realitate, ce mi-aș dori să fie ireală. Pe cine te mai poți baza, ca victimă, dacă cei care ar trebui să te salveze, te ignoră sau blamează?

Revenind la cazul din Tg. Jiu. De parcă amenda nu ar fi fost cea mai ușoară pedeapsă, tatăl unei dintre agresoare s-a opus insistent arestării fiicei sale, pentru că „i-ar fi provocat o traumă”. Serios? Ce urmează, să nu mai arestăm criminalii pentru că și-au cerut scuze? Chiar mai mult, tatăl acesteia justifică cumva comportamentul fetei, motivând că restricțiile din pandemie au fost motivul pentru care nu au putut fi aproape de fiica lor.

Sunt alții cu săbii care au intrat peste oameni și nu le-a făcut nimeni nimic. […] Dar să fie băgată în arest e prea mult, o va afecta pe viitor, însă nimeni nu s-a gândit la asta. […] Și polițistul a vrut el să dea exemplu în țară să aresteze copilul ăsta de 14 ani.

Pot să-mi imaginez că este dificil pentru aceștia să-și vadă fiica reținută de Poliție și pot înțelege că indiferent de situație, un părinte va face tot posibilul să-și protejeze copilul. Cu toate astea, ce nu pot înțelege, este această justificare stupidă pentru comportamentul violent al fetei. Toți copiii care petrec trei luni departe de părinți se poartă așa? Scalpează și mătură pe jos pe cine prind? Nu prea cred.

Știm deja motivele pentru care copiii devin agresivi. Da, problema pornește, de cele mai multe ori, din familie și este un comportament care oglindește mediul din care acesta provine. Mai poate apărea și din dorința de a domina, de a fi mai puternic sau dintr-un oarecare complex de inferioritate, care se leagă puternic de celelalte două motive menționate. Și lista poate continuă. But my point is – acest comportament violent, indiferent de sursa de proveniență, poate fi eradicat prin educație. 

Da, da, educație – chestia aia de care cam ducem lipsă.

Educația pornește din familie și continuă la școală – nimic nou. Ce facem, totuși, când aceasta lipsește cu desăvârșire? Vorbim despre părinți care, la rândul lor, nu au beneficiat de o educație potrivită și care, evident, nu le pot oferi una și copiilor lor. Vorbim despre un sistem educațional care-și centrează atenția asupra notelor și a examenelor, dar mai puțin asupra educației propriu-zise. Așadar, cum acționăm?

Ce facem când școala ignoră aceste probleme și Poliția le tratează cu superficialitate?

Trecem mai departe, din nefericire. Nu pentru că nu ne-ar păsa, dar pentru că puterea decizională este deținută de persoane nepotrivite. Pentru că legea funcționează după cum bate vântul și pentru că generația care-și dorește să schimbe ceva, se află pe băncile școlii. Momentan.

Sunt Cătălina și sunt destul de sigură că nu am fost văzută vreodată fără o cafea sau o carte în mână. Deși scriu de mică, încă mă mai pierd printre cuvinte, dar din fericire, tot printre ele mă regăsesc. Mă pasionează arta, în toate formele sale, limbile străine și psihologia. Mă visez călătorind în toată lumea și împărtășind și celorlalți tot ce am mai bun de oferit.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi