amprente

Rămân doar o umbră cu amprente sângerii

"în Poezie și literatură" by

Rămân doar o umbră cu amprente sângerii. Ador textele care creează o oarecare confuzie atunci când le citești. Sunt un simplu autor care-și clădește imaginile așa cum își șlefuiește metaforele. Unii văd confuzia ca pe ceva banal, alții o văd ca pe o trăire unică.

Consider că fac parte din a doua categorie. Mereu mi-a plăcut să mă aflu într-o căutare a sinelui. Pot să vă spun, sincer, că această căutare este dificilă. De ce? Este  precum i-ai cere lui Dumnezeu să-ți dezvăluie misterele Universului, dar singurul mister pe care-l poți desluși este despre cum ia „naștere” o alună.

E pentru prima dată când inspirația și motivația mă părăsesc și situația m-a condus spre confuzie. Așadar, dacă m-ai întreba „Cine ești tu?”, probabil că te-aș lăsa să aștepți răspunsul într-o liniște stânjenitoare.

Ție nu ți-aș putea răspunde, dar știu că la întrebarea „Cum te simți?” o pot face. Dar cum din orice se poate face artă, și dintr-o stare „penibilă” poți da naștere unei filosofii.

„Cum te simți?”

Anxietate într-o lume în care lupt și încerc să-mi mențin echilibrul? Îmi pierd suflul. Un vânt răzleț pornește din marea lumii și îmi șterge lacrimile: „Poți să o faci! Am încredere în tine. Nu te ascunde”. Tristețea și durerea nu le simt în mine, ci în picurii de ploaie care-mi ating sufletul murdar. Pe umerii mei, greu atârnă un praf al păcatului, al disperării unui egoism ce vrea să țipe. Știu, sunt acel gen de persoană care vrea să dețină controlul.

Mă aflu față-n față cu dreptatea pe care societatea o promovează. Totul este limpede, posibil și, totuși, o forță misterioasă îmi arată un al doilea sens al lucrurilor: am nevoie de mai multă cunoaștere față de știință, iar, în ziua de azi, totul devine confuz.

Nu înțeleg ce mi se șoptește. Consider că „norocul” și „coincidența” creează limbajul unei supraviețuiri într-un timp „ambiguu”. Sunt invidioasă pe acea putere a vântului de a fi liber. Am învățat lecția despre zbor: mai întâi te înalți pe vârful picioarelor, apoi îți deschizi brațele precum două aripi. Îți imaginezi acel moment în care ai vrea să iei pe cineva în brațe, dar te iei pe tine cu o inimă deschisă. Devii un fulg lin sau un pion care se lasă mutat de o oarecare adiere morbidă.

Am schimbat ideea. Doar îmi iau gândurile și le înec în mare. Rămân cu un simplu ecou ținut de mână sau doar prezent în mintea mea. Când fiecare lucru se retrage în imaginea sa, putem vorbi despre renaștere, iar prima viață nu prea mi-a plăcut. Mă încredințez riscului.

Un zgomot infernal vine din adâncul mării și-mi străpunge inima mai rapid față de săgețile lumii: „Gândești greșit!”. Nu reușesc să deslușesc runele ciudate din mișcarea lentă a valurilor. Ele mă simt: luptă cu nisipul, apoi se retrag urlând de durere. Sau doar se plimbă pe o circumferință a problemelor?

Mă ignoră… Marea are o tensiune spre ceva ce nu există, precum mentalitatea unui om creat din lut. De ce m-ai făurit doar pentru a oscila între eternitate și necunoscut?

Primesc bătaia mării. Îmi văd propriul dușman și-l strig: „Oh, seamănul meu,  frate!”. Sau e doar propria umbră: neagră, haină, distrugătoare. De cele mai multe ori, emoțiile noastre ne devin dușmani, dar prefer termenul de „umbră”. O observ, dar ea doar râde și fuge. Știe că o iubesc. Mă chinuie cu visurile spulberate și zilele în care nu am zâmbit. Mă împinge în acele valuri fierbinți ale uitării de altă dată.

Mă opun și devenim una și aceeași stafie.

Corpul mi se frânge în mii de bucăți sub asprimea dorințelor nespuse. De aici, poate, și o legendă a scoicilor: sufletele care s-au pierdut în vorbe, secrete neșlefuite și iubiri de sine banale. Rămân doar o umbră cu amprente sângerii, oseminte de idei și sentimente, iar cuvântul meu nu modelează.

M-am născut să sufăr, cum scânteia se naște pentru a zbura.

Dacă vrei să citești mai multe articole de acest fel, click aici.

Autor: Filimon Andreea-Gabriela

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi