victimă a abuzului sexual

Sunt o victimă a abuzului sexual și am decis să vorbesc!

"în Dosarul Săptămânii" by
Sunt o victimă a abuzului sexual și am decis că e timpul să vorbesc, privind o țară întreagă cum tace.

Deși am decis să vorbesc, voi începe cu vorba unui prieten: „viața e o nebuloasă”. Poate că are dreptate, poate că nu, dar este cert că depinde doar de noi dacă alegem ca viața proprie să ne fie nebuloasă sau nu. Dar ce facem în cazul în care ajungem să fim victime ale unei tentative de viol? O să mai putem deține controlul?

Iar acum, e timpul pentru o poveste alături de victima abuzului sexual, eu:

„Dintr-odată m-am trezit că eram pusă la pământ. Am încercat să îl împing în spate, să îl lovesc, dar el mi-a prins mâinile și le ținea strâns. Picioarele nu le puteam folosi. Mă simțeam înspăimântată și nu știam ce se întâmplă exact. I-am simțit respirația pe gâtul meu, iar după 2 secunde, mă săruta pe gât. Nu a durat mult și i-am simțit atingerea pe corpul meu. Simțeam că trupul meu a devenit o jucărie.

Lacrimile au apărut, iar inima bătea cu putere. Am încercat să strig după ajutor, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Am încercat din nou să lupt până când mi-a lăsat zgârieturi pe picior, iar pe mână o lovitură pe care am avut-o 2 săptămâni de zile. Când a încercat să mă dezbrace, mi-am închis ochii și cu toată forța mea, l-am împins atât de tare încât mi-a dat drumul. Când am încercat să fug, m-a prins iar. Ne-am luptat, dar am ales să îl mușc atât de tare până când să îmi dea drumul. În secunda în care mi-a dat drumul, eram afară.

Am fugit cât de tare m-au ținut picioarele și am spus unei persoane ce a făcut. Când a fost întrebat de ce a făcut asta, a spus că a fost o glumă și că eu nu țin la glumă. Când m-am întors acasă, tremuram ca varga și plângeam. Am ales să mă bag în duș și să mă spăl ca să dispară senzația că m-a atins. Frecam pielea ca și cum ar fi un cauciuc.

În noaptea aia am plâns cum nu am plâns niciodată. M-am dus departe de toată lumea și am început să plâng în hohote și să mă întreb „de ce eu?” Pentru o zi, am detestat că sunt fată, însă am știut că dacă eu nu îmi revin, nu o va face nimeni în locul meu.

Am închis ochii și am mers înainte. Ca să ce? Să îl văd peste câteva zile cum se dă mare în fața altor bărbați care ar face același lucru ca el doar pentru obsesia lor sexuală. Să îl văd cum așteaptă momentul potrivit ca să îmi zică „du-te dracu”. Și îi dai o palmă după cap, dar el continuă să îți zâmbească în cel mai nebunesc mod.

Te uiți în ochii lui și descoperi că omul în care ai crezut mai mult decât în tine, că omul pe care l-ai crezut îngerul tău păzitor ce apare ca soarele dintre nori, nu este așa inocent precum crezi și ar fi în stare să te facă să suferi precum un câine care este bătut. Îți pierzi echilibru și cazi la pământ. Îți dorești să fie doar un coșmar, dar nu este. În acea clipă îți dai seama că oamenii pe care crezi că îi cunoști cel mai bine, de fapt nu îi cunoști. Te întrebi dacă mai merită să ai încredere în oameni, iar răspunsul vine imediat și anume: «da, mai merită». 

Suntem făpturi pe acest pământ cu toții. Unii vor încălca Codul Penal, iar alții vor avea grijă să umple inima de fericire victimelor. Un lucru e sigur. Indiferent de gravitatea evenimentului, poți găsi o oportunitate de dezvoltare sau poți să stai să îți plângi de milă.” 

Știm cu toții că viața bate filmul, dar însăși viața noastră este un film pe care îl putem ecraniza la cinema sau prin discuții cu oamenii. Cum? Să găsim curajul de a ne spune povestea, chiar dacă avem astfel de experiențe în spate. Genul acesta de experiențe pot lăsa semne pentru totdeauna și pot crea repulsii fața de bărbați. Da, tot timpul vom auzi de la anumite persoane: „ți-ai cerut-o!”, „ai meritat”.

Însă, țin să menționez că Codul Penal nu e de aceeași părere.

Codul Penal menționează clar că tentativele de acest fel se pedepsesc, chiar cu închisoare. Acum mulți vor spune că polițiștii nu fac nimic în astfel de cazuri, însă eu cred că depinde mult de ce polițist dai. Din fericire, încă mai există polițiști ce își fac meseria cu o onoare ce ajunge la cote înalte. Apropo, polițiștii sunt și ei oameni, așa că ăia faini ce au sentimente de omenie și empatie, vor ajunge să se implice.

Drag cititor sau cititoare, crede-mă că nu vine sfârșitul lumii dacă ai trecut prin așa ceva. Timpul trece, iar tu odată cu el. Întâi du-te și fă plângere ca să dovedești persoanei că nu e o glumă ce a făcut și ca alte persoane să nu mai treacă prin așa ceva, apoi privește după orizont pentru că acolo te așteaptă un soare al naibii de fierbinte ce te va face să te simți îngrozitor de bine.

Dacă ești curios ce cunosc adolescenții despre hărțuirea stradală, poți citi aici.

Autor: Georgiana Hurmuzache

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi