ora de dirigenție

Domnilor profesori, de ce vă bateți joc de ora de dirigenție?

"în Păreri și opinii" by

În toți cei patru ani de gimnaziu pe care i-am traversat, nu-mi amintesc să fi făcut mai mult de zece ore de dirigenție ca lumea. Zece din peste 100 de ore în total!

De obicei, ora de dirigenție se desfășura cam așa: elevii așteptau, chipurile, „cuminți“ în clasă, iar domnul diriginte își făcea apariția în ultimele 15 minute din oră. Și nu, în alea 15 rămase nu ne întreba de sănătate, ci ne repezea cu dictarea notelor din catalog. Și așa a ajuns dirigenția să însemne pentru mine un chin mai mare decât coada de la farmacie. Măcar dacă aveai timp să-ți faci o temă uitată, dar nici măcar atât, la câtă gălăgie era în sala de clasă.

Mai pe scurt, dirigenția însemna 10 minute de muncă birocratică cu catalogul și carnetele de elev + 40 de minute de așteptare a domnului diriginte, care posibil să fi stat la o cafeluță în cancelarie cu colegii.

Mi se pare o ipocrizie ca un diriginte să-și bată joc de orele astea, care-s câte una pe săptămână, dar să se crizeze cu telefoane la părinți când întârzie elevul 15 minute.

Avem aici, pe site-ul Ministerului, o sumedenie de programe pline cu tabele cu competențe denumite pompos și așezate foarte frumos în pagină. Voi cita din unul din documentele menționate mai sus:

Conţinuturile învăţării sunt grupate în următoarele cinci module tematice:
• Autocunoaştere şi dezvoltare personală;
• Comunicare şi abilităţi sociale;
• Managementul informaţiilor şi al învăţării;
• Planificarea carierei;
• Calitatea stilului de viaţă.

Chiar sună fain. Și propunerile din programa aia chiar ar fi de folos oricărui tânăr care știe că viața nu înseamnă doar formule matematice și gramatică. Păcat că sunt doar propuneri pentru o mare parte dintre domnii profesori!

Alt caz e cel în care elevul are marele noroc să aibă un diriginte care să predea ore văzute ca importante, adică româna și matematica (de parcă într-un sistem de educație normal ar exista materii importante și materii inutile).

Atunci e și mai nașpa, că-n loc să te-nvețe, vezi, Doamne, despre „calitatea stilului de viață”, îți povestește tot despre formule și gramatică. De parcă n-ai fi sătul de ele în celelalte patru zile din săptămână. Domnilor diriginți, lăsați matematica și româna în ora de dirigenție și ascultați-vă elevii!

Înțeleg că ora de română, de mate, de istorie ș.a.m.d. ar fi mai importantă decât ora de dirigenție, în concepția unora. Însă, cu toate acestea, nu ar fi totuși corect să respectăm programa și decizia Ministerului, care a lăsat de când Lumea și Pământul oră de dirigenție? Nu e importantă și dezvoltarea socială și personală a copilului, care ar trebui sprijinită în orele de consiliere și orientare?

Domnilor profesori, dumneavoastră nu vă place deloc când elevii învață formulele pentru arie și perimetru, că au test la mate, în loc să asculte cum a bătut-o Ion pe Ana. Dar se pare că nu aveți nicio problemă cu discutarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în loc să vorbiți despre „autocunoaștere și dezvoltare personală”, „planificarea carierei” și alte subpuncte din programele de mai sus.

Din fericire, în liceu, lucrurile au stat mult mai bine. Deși am avut un diriginte care să predea altceva decât muzică, desen sau sport, deci ar fi putut să ne chinuie cu cine știe ce materie, a folosit aceste ore așa cum trebuie. Am vorbit, am discutat, am făcut prezentări, ne-am cunoscut mai bine și chiar m-a bucurat mult această modalitate de a desfășura dirigenția.

Sunt profesori care chiar își iau în serios rolul de diriginte și nu se limitează la a fi roboți care să dicteze niște note din catalog și atât.

Sunt profesori care sunt și oameni pe deasupra și știu că au în față oameni, nu doar roboței care să înghită formule și mai știu eu ce. Conștientizează că acești elevi au nevoie și de comunicare, înțelegere și alt tip de informații, măcar o dată pe săptămână.

Citește chiar aici discursul nerostit al unei șefe de promoție: „Suntem generația de sacrificiu!”

Personal, le sunt recunoscător acestor diriginți adevărați și sper să fie cât mai mulți! Felicitări!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi