cerneală

Cercul de cerneală

"în Poezie și literatură" by
O foaie albă cât un vis de copil,
Am luat-o fără să știu ce vreau…
Fără să știu ce iau.
Mi-a fost dată cred… de undeva
Sau poate…doar mi-a căzut în poală.
Încerc și scriu cu negru mort „Eu”,
În mijloc să se vadă, să mă vadă!
E scris urât și degradant.
Așa e „Eu” pe foaia mea, așa rămâne…
E etern, e cerneală doar deci cade greu.
Mă uit la cer, e nesfârșit, e frumos,
Dar nu-i al meu, nu-i așa?
ꟷNu! Îmi răspunde nimeni furios.
Nu sunt poveste…sunt doar un „Eu”
Și-n jurul lui „Eu” se depune,
Din mâna mea fără un nume…
Un cerc de cerneală.
Mă întreb, după ce acul bate ora, pentru prima oară:
Oare cum se vede „Eu”, din acest cer cu blestem?
E negru acum și…negru are să fie.
ꟷNu te vezi? Îmi răspund o mie.
Nu! Și atunci mâna îmi cade greu,
Și mai trage în jurul lui „Eu”…
Încă un cerc de cerneală.
Vântul își schimbă direcția și lumea cadența,
Lumea? Ah, cât de mulți sunt!
Toți probabil au un „eu”…scris pe vreun carnețel.
Atunci mă uit la „Eu” al meu:
ꟷDe ce ești singur? Du-te mai aproape de un altul!
Dar cerneala grea nu poate!
Și-atunci, de ce nu aș mai trage…
Încă un cerc de cerneală?
Tărâmul face piruete și se răstoarnă,
Tremurând îmi răsare un „Oare”,
Oare…se va termina această foaie?
ꟷSe va termina pentru că e a ta! Îmi răspund eu.
Și dacă nu era a mea? ꟷS-ar fi terminat deja!
Sărbătorind această dulce fantezie,
Vreau…vreau să mai doresc un cerc de cerneală,
Dar când mă uit în călimară, ea e goală
Și poate așa a fost mereu,
Poate…nici măcar n-a fost un „Eu”…
Autor: Bianca Bândilă

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi