Hărțuirea stradală

Ce cunosc adolescenții despre hărțuirea stradală?

"în Dosarul Săptămânii" by

Hărțuirea stradală este un subiect foarte controversat în rândul tinerilor din zilele noastre. Fie că este psihologică sau fizică, hărțuirea afectează sistemul emoțional al victimei. Autoritățile stau cu mâna în sân și privesc, cu proprii ochi, cum o foarte marte parte a tineretului este stârnită de prejudecățile altora. Cel puțin odată, cred că ai auzit vreo remarcă răutăcioasă de la cineva, însă, ai ajuns să fii abordat pe stradă de dubioși, de la care, eventual, să îți mai iei și o palmă? Să sperăm că nu.

Hărțuitorii, în cele mai multe cazuri în care acționează, sunt frustrați sau deranjați de un anumit lucru la o persoană.

Ce face când are acest sentiment? În loc să treacă peste cu vederea, ca orice alt om normal, decide că el este Dumnezeu. Oare pe el cine îl va hărțui? Pot spune doar că nimeni nu ar trebui să aibă grija nimănui. Avea bunica o vorbă: „dacă nu am mâncat din podu’ tău, ce îți pasă dacă sunt așa?”.

Am avut de a face cu acest fenomen popular, iar dacă nu aș fi acționat la timp pentru a-mi repara sistemul emoțional, probabil eram încoronat la Socola. Am spus într-un articol anterior despre experiența mea cu bullyingul.

Hărțuirea stradală este o infracțiune și poate fi pedepsită prin lege! Este dreptul tău să ripostezi!

Am întrebat șapte tineri despre hărțuirea stradală. Le-am cerut o definiție personală și o părere generală, iar în cazul unei experiențe neplăcute, să o povestească. Din cei șapte tineri, șase au dorit să rămână sub anonimat.

„Pentru mine, hărțuirea stradală reprezintă un chin cu care mă confrunt de la începutul liceului. Îmi doresc ca această porcărie să înceteze!

Am avut depresie, trăiam cu frică, chiar și atunci când eram acasă. Aveam coșmaruri. Mi-a fost rușine să merg la poliție, pentru că, locuind într-un mic orășel, totul se află extrem de repede. Polițiștii m-ar fi luat la mișto și probabil, și ei mi-ar fi dat câteva capace. Am avut curajul să mă ridic și să mă accept așa cum sunt, pentru că , știți cum se spune <<haters gonna hate>>. Mulțumesc revistei POV21 pentru oportunitatea de a-mi exprima opinia în legătură cu frica vieții mele. Sper ca în ultimul meu an de liceu să nu mai am parte de așa ceva!”

 -Anonim


„Sunt conștient că la noi în țară conceptul de hărțuire stradală nu este tratat cu seriozitate și nu este luat în considerare pe cât ar trebui, iar din păcate se întâmplă atât de des încât nici nu este condamnabil în ochii multor oameni.

Aceasta poate lua multe forme precum atingeri subtile însă intenționate, comentarii nedorite, fluierături, semne sau gesturi obscene, violență fizică sau chiar avansuri sexuale – manifestări care, în viziunea mea, nu pot fi atribuite unei persoane ce se consideră întreagă la minte sau care are pretenția să fie văzută normală de către ceilalți.

Am experimentat și eu o parte din cele menționate mai sus dar am fost destul de norocos încât sa nu se ajungă chiar la violență fizică și să nu lase o amprentă de lungă durată asupra sănătății mele mintale, cum, din păcate, i s-a întâmplat unui om care îmi este incredibil de drag și la care am putut observa zilnic cum o astfel de experiență (violentă, în cazul lui) l-a condus la disperare și i-a deteriorat progresiv starea psihologică și emoțională.

Așadar, nu este evident că trebuie să adoptăm o atitudine mai dură împotriva acestei probleme care poate distruge viața unui om?

Însă, cu reevaluarea situației, abordarea mai severă și introducerea sancțiunilor în urmă cu puțin timp, îndrăznesc să am speranța că poate vom ajunge să mergem pe drumul cel bun.”

-Anonim


„Sunt femeie și am ajuns într-un punct în care îmi este frică să ies seara singura din casă din cauza bărbaților care sunt de părere că pot aborda o fată pe strada într-un mod agresiv, care au impresia că pot atinge o fată fără voia ei, doar pentru că ei sunt „bărbați” și cred că au dreptul ăsta.

Am întâlnit asta frecvent, dar am ajuns să o simt pe propria piele într-o seara când mă întorceam de la magazin, unui bărbat i s-a părut distractiv să mă sperie și să încerce să mă pipăie și să mă forțeze să întru în mașina lui, am reușit să fug înainte de a mă putea băga în mașină, dar groaza ca așa ceva s-ar putea repeta nu dispare…”

-Anonim


„Hărțuirea stradală reprezintă o problemă socială care există de foarte mulți ani în România. Consider că această problemă ar putea avea o soluție dacă pedepsele agresorilor ar fi mai aspre, iar copiii ar trebui învățați de mici să aibă un comportament civilizat în societate.

Lipsa educației stârnește în unii oameni instincte animalice ce îi fac să nu mai gândească rațional recurgând la anumite agresiuni. Eu, personal, nu am avut ocazia să fiu agresată pe stradă, însă sunt precaută așa că port de fiecare dată un spray cu piper pentru a mă apăra în caz că se întâmplă ceva.”

-Anonim


Hărțuirea stradală

„Cred că hărțuirea stradală nu are legătură cu vestimentația, sexul persoanei sau lucrurile pe care le deții asupra ta.

De fapt hărţuitorul vrea să-și demonstreze puterea asupra victimei. El privește victima drept un “lucru” sau “pradă” pentru satisfacerea unor nevoi interioare (cum ar fi ura, mânia) sau nevoi financiare (bani, telefon, bijuterii etc.).

În majoritatea cazurilor femeile/ fetele sunt agresate, dar asta nu înseamnă că băieții/bărbați nu pot fi victime.

Câteva sfaturi pentru prevenirea hărțuirii stradale:

– respectă distanța;
– vorbește pe un ton calm;
– nu te panica;
– strigă după ajutor dacă vezi pe cineva în preajmă (desigur, dacă simți că ești urmărit(ă) sau ai parte de niște avansuri mai multe sau mai puțin subtile);
– nu răspunde întrebărilor ( dacă cere informații, oferă informații false, dar în așa fel încât să-l faci pe hărţuitor să te creadă);
– încearcă să nu jignești, rămâi politicos;
– poți suna pe cineva, să păstrezi o conversație până ajungi într-un loc safe.”

-Sima Cătălin Ilie


„Hărțuirea stradală poate fi atât psihică, cât și fizică având ca scop rănirea sau producerea suferinței unei alte persoane.

Eu, personal, am avut câteva momente în viață în care am fost hărțuită pe stradă de către necunoscuți. Din fericire nu au fost incidente atât de grave încât să-mi pună viața în pericol sau care să mă afecteze din punct de vedere psihic.

Consider că hărțuirea stradală sau de orice fel este o problemă gravă. Nici o persoană nu ar trebui să fie nevoită să treacă prin umilințe, amenințări sau tot felul de insulte doar pentru că unui alt om i se pare „distractiv” atunci când înfăptuiește astfel de acțiuni.

De obicei persoanele care dezvoltă astfel de fapte josnice sunt oameni cu grave probleme comportamentale, dar și cu o educație precară. De aceea, hărțuirea este foarte greu de stopat. Oamenii nu sunt ajutați să înțeleagă că ceea ce fac nu este în regulă pentru că, în zilele noastre, violența este mult mai apreciată și pusă în valoare mai ales în rândul tinerilor.

Îmi pare foarte rău că am ajuns să trăiesc într-o societate în care respectul și valorile morale nu mai sunt puse în evidență.”

-Anonim


„Hărțuire stradală-emoțională? Mi-e frică să ies din casă. Frecvent, am încercat să-mi induc ideea că dacă stau în casă nu are ce să mi se întâmple rău. Am avut parte de două evenimente neplăcute, care m-au marcat emoțional.

Ieșisem cu prietenii la o zi de naștere. Am fost la o cofetărie din centrul orașului. După ce ne terminasem prăjiturile, am hotărât să ne plimbăm prin parcul din apropiere. În timp ce mergeam liniștiți, a trecut pe lângă mine un domn, care mi-a pus mâna în zona intimă. Acel domn era împreună cu soția și cu copilul.

Prima mea reacție a fost că aș fi vrut să fiu în acel moment acasă. Nu știam cum să ajung mai repede în acel loc al siguranței. Prietenii au încercat să mă liniștească spunându-mi că poate nu a fost un act intenționat și că acel domn nu a fost atent la gestul pe care-l face.

Un al doilea eveniment ar marca doar un simplu fapt: oricum te-ai îmbrăca, tu, ca fată, tot vei da peste persoane care îți vor face avansuri sexuale.

Duceam gunoiul. Eram îmbrăcată în pantaloni de trening foarte largi, cu un tricou negru larg. Cum aș putea să merg altfel la dus gunoiul? Și o persoană, de gen masculin, s-a gândit că ar fi fascinant să-mi strice ziua. M-a abordat și a început să-mi facă avansuri sexuale.

E nașpa când nu poți da o replică persoanelor respective deoarece ți-e frică să nu-ți iei bătaie. Pentru că, în ziua de azi, dacă te-ar bate cineva pe stradă, crede-mă, nu ar suna nimeni la poliție. În cel mai bun caz, te alegi cu o filmare pe Facebook pe care o poți împărtăși cu prietenii.

Cea mai bună reacție pe care poți să o ai este să treci cu vederea, să pleci ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar dispare acea siguranță că te poți plimba singură în liniște și pace.

Consider că nimeni nu ar putea opri hărțuirea stradală-emoțională. Fiecare e atras de gândurile lui, planuri, obiective și nu mai avem timp să ne oprim pentru a da o mână de ajutor.

Sinceră să fiu, mi-ar plăcea să se introducă în școli ore speciale pentru a învăța elevii cum ar trebui să reacționeze în aceste situații limită și ce ar trebui să facă pentru a se simți în siguranță. Eu, la ora actuală, nu știu cum ar trebui să procedez dacă acele evenimente s-ar repeta.”

-Anonim


Așadar, hărțuirea stradală, indiferent de latura ei (sexuală, psihologică, verbală sau fizică) este o problemă majoră cu care România se confruntă la scară largă. Cei mai afectați sunt tinerii, adică, viitorul.

Cine ar putea rezista acestor torturi?

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi