siguranță

Ne mai putem simți în siguranță când mergem singuri pe stradă?

"în Dosarul Săptămânii" by
Timp de citit: 4 minute

Ne mai putem simți în siguranță singuri pe stradă? Aceasta pare să fie o întrebare care fuge prin discuțiile din actualitatea zilelor cotidiene.

Nimeni nu se mai simte cu adevărat în siguranță mergând pe stradă acompaniat de solitudine, fie individul de sex masculin sau feminin. Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie să cercetăm cu atenție ceea ce este cu adevărat și nu ceea ce ne este dat, având mirosul verosimilului.

Se schimbă lumea cu adevărat, oamenii devenind din ce în ce mai brutali, astfel făcând numărul crimelor să fie în continuă creștere? Sau ne lăsăm conduși de temeri fără temei în realitate, temeri născute din informația parțială cu care ne hrănesc știrile prea detaliate doar pe o singură față a monedei?

Cred că pentru mulți va fi considerat o surpriză numărul efectiv al crimelor, care, internațional vorbind, este în continuă scădere. Bineînțeles, numerele pot crește în anumiți ani, în diferite regiuni ale lumii, dar în medie, crimele sunt într-un declin constant.

Zonele cu rata criminalității ridicată sunt, bănuind că nu surprinde pe nimeni, Africa, America Centrală și Regiunea Caraibelor. În Europa, rata criminalității este din ce în ce mai joasă, deși estul european înregistrează numerele mai înalte decât, să spunem, vestul. Continentul asiatic este cel care are numerele cele mai scăzute.

Deși lumea devine mai sigură, acest lucru nu va încălzi țările unde numerele cresc, astfel că fiecare ar trebui să privească în propria curte pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat.

După cum am menționat mai sus, estul european tinde să fie mai problematic cu privire la rata criminalității. Deși, România nu se ridică la nivelul de violență al Rusiei și Republicii Moldova, tot nu se poate compara cu rata scăzută a violenței din Italia și Germania.

Cu toate acestea, pot declara cu o mândrie patriotică în continuă mărire că, numerele noastre scad și nu scad doar în unele feluri de crime, scad în aproape toate, ceea ce este impresionant, având în vedere că în America de Nord, deși rata criminalității scade, rata agresiunii sexuale crește sau este stagnantă.

România este o țară mai sigură decât a fost vreodată.

Rata omuciderilor tinde spre scădere în studiile din 1999 până în 2018, ajungând la 1,3 omucideri pe 100,000 locuitori. Rata agresivității sexuale este, de asemenea, într-un declin (2006-2015), ajungând la 5,2 cazuri pe 100,000 locuitori. Răpirile, deși au avut tendința de a crește din 2003, în 2017 și 2018 se înregistrează scăderi de mai bine de 9,5%, iar în 2013 se înregistrează o scădere de 20,33%. Capitolul unde țara noastră trage paiul mai scurt este furtul, deși întâlnim scăderi în anumiți ani, rata în medie crește încet.

Așadar, având numerele și adevărul în față, de ce ne-am mai pune întrebarea „Ne mai putem simți în siguranță când mergem singuri pe stradă?”, când este clar că acum ne putem simți cel mai siguri? Este destul de clar că utopia fără orice fel de crime nu există, violența fiind un factor care vine la pachet cu natura umană.

De ce ne simțim mai în pericol acum decât în trecutul nu tocmai îndepărtat? M-aș aventura asupra explicației cum că avem prea multă informație doar de o parte a taberei. Fiecare crimă, viol sau furt este televizat prin știrile din fiecare zi mai mult decât a fost vreodată, oamenii au mai mult acces la ceea ce se întâmplă, au mai mult acces la informație. Informația înseamnă putere – așa că, de ce acest fel de informație aduce frică și panică neîntemeiate?

Atât de multă informare care ne este dată în fiecare zi, individul devine leneș la a mai căuta peste ceea ce este atât de ușor asimilat.

Acest lucru își are dovada în ceea ce vedem în fiecare zi. Rar spre niciodată mai merge omul să caute sursele de inspirație ale știrilor sau să caute mai mult decât a aflat deja. Plutim în cunoaștere cu o accesibilitate mai ridicată decât a fost vreodată, dar acesta este un cuțit cu două tăișuri. Suntem hrăniți cu informație concluzionând că fervoarea de căutare pe cont propriu scade. De aici se nasc aceste întrebări la care majoritatea ar răspunde contrar adevărului, se nasc din cunoașterea parțială.

Am ales să împart cunoașterea în cea parțială și cea totală, iar asta mai lămurește din lucruri cu viteză microscopică. Cunoașterea parțială este prea instabilă, prea depărtată de adevăr. Înotăm în fiecare zi prin fum și ceață, iar firele de realitate sunt puține și scurte.

Cu toate acestea, când sunt descoperite, ar trebui să tragem de ele ori până unde avem capabilitatea, ori până când le rupem. Ceea ce ridică o altă întrebare, există cu adevărat cunoaștere totală? Iar dacă cunoașterea totală ne este imposibilă, cât de mic trebuie să fie gradul de incompletitudine al cunoașterii pentru ca aceasta să devină putere?

În concluzie, răspunsul la întrebare este „da”, ne putem simți în siguranță.

Nu pentru că aceasta este 100%, dar pentru că suntem mai protejați și mai în siguranță decât am fost vreodată. De asemenea, pe viitor, trebuie să mergem mai departe decât ceea ce ne este dat și să înțelegem că avem nevoie de cât mai multe piese ale puzzle-ului, pentru a începe măcar să ne dăm seama de imaginea absolută.

Autor: Bianca Bândilă

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi