biserica
biserica

În dimineața zilei de 1 Septembrie a izbucnit un incendiu la turnul unei Biserici!

În jurul orei 07:52, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea, stingerea și lichidarea incendiului. La fața locului s-au deplasat un ofițer și 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.

Potrivit sursei, PresaSM, turnul Bisericii situate pe strada Busuiocului, din municipiul Satu Mare, a fost lovit de trăsnet.

Când au ajuns pompierii la locul faptei, au găsit incendiul care se manifesta cu flacară la nivelul turnului bisericii. Flăcările nu s-au extins la întreaga biserică cu ajutorul forțelor de intervenție care au reușit protejarea clădirii.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului un trăsnet. În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime. Singurele pagube au fost grinzile turnului care au ars și deteriorarea tablei de la acoperiș.