criteriile

Care sunt criteriile ce definesc o femeie ca fiind claxonabilă sau neclaxonabilă?

"în Dosarul Săptămânii" by

Se ițise de undeva de pe o străduță umbrită, parcă anume făcută pentru o nălucă gureșă precum aceea, însoțită de o fetiță cu pălărie de paie.

Vorbea repede, arătând cu degetele subțiri o pasăre de undeva de pe un gard posomorât, adus de șale. Le priveam pe amândouă cu coada ochiului, în timp ce așteptam în fața unei cofetării sosirea unui grup mai mare de prieteni. Ele nu mă observaseră, încântate de mirosul unor trandafiri înfloriți de pe partea cealaltă a drumului, dintr-o curte lăturalnică. Ei i se vedeau picioarele pale, subțiri, ieșind de sub rochia ușoară de vară și toată ființa ei inspira ceva feciorelnic, o prospețime unică în lumea toridă, zgomotoasă. Au dat să treacă strada, făcând câțiva pași mărunți pe o zebră ștearsă de vreme, până să le izbească precum un tambur hodorogit un zgomot vulgar de claxon și rânjetul slinos al bărbatului din spatele unui parbriz murdar.
Îmi amintesc și acum zâmbetul schimonosit de rușine și frică, de ochii de ciută afundându-se parcă in orbite, ascunși de gene dese, de tresărirea copilei ce o însoțea. Și pentru ce? Pentru o gură știrbă pierdută-n zâmbet de rău augur, pentru un om nedefinit, cu suflet gol, care a văzut numai genunchii acoperiți de piele marmoree și nimic altceva. O privire rea, încălecată de sprâncene împreunate.

Și totuși, nu e acel unic caz, o faptă mizerabilă, izolată, undeva într-o societate euforică.

E o realitate stupidă, o frică continuă, o inimă ce bubuie, asaltată. De ce? Căutând, am găsit răspunsuri fără fond. Nu o ierarhizare a femeilor. Nu un motiv clar. O lipsă de criterii, de sensuri. „P-alea naşpete rău să se simtă şi ele bine, săracele!”; „Ca să știe și ele ca nu-s de nasul meu !”; „Dacă tipa e placută ochiului, mai trag și eu câteun claxon…”; „Numai dacă e una frumoasă de rupe.”
O îmbulzeală nesuferită de instincte. Și numai pentru că am avut nenorocul de a ne naște frumoase ori urâte, grase ori slabe, înalte ori scunde, că am fost plămădite în chip de femei, cu șolduri care ar susține viața însăși pentru unii, cu ochii și curbele corpului ce ar ispiti pentru alții. Pentru că am mers să ne gâtuim setea undeva, în fața unui kiosch uitat de lume la o margine de strada, cu spatele la valurile mocninde de mașini ce-și sună buciumurile funebre asupra noastră. Pentru că am urcat în creierii zilei pe o bicicletă cu ghidon lucind jucăuș sub o rază micuță de soare. Pentru că am trecut strada, cu dulcele nostru patruped în lesa ținută strâns, draconic, între degetele învinețite.

Nu există răspuns, nu există o păvază.

Ci doar o minte mai puțin răsărită care să apară în calea unei fete abia intrate între mugurii vieții ori în calea unei femei cu copilul zurliu și rumen lângă ea. Pentru că există o voință spurcată mai presus de rațiune, nu motive. Dorință prostească, nu echilibru. Iar noi, în cele mai multe cazuri, suntem ținte fără chipuri, ci doar trupuri în bătaie de vânt, coapse pline, zemuite de soare, sâni unduiți laconic pe sub bluze răcoroase. Numai și numai pentru că avem ceva ce le place ori nu lor.

Cum au contribuit cele 6 embleme al sexului feminin în secolul XX la progresul societății? Click aici pentru a afla…

Autor: Irina Popescu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi