TeleȘcoala profesorilor

MEC împreună cu TVR lansează TeleȘcoala profesorilor!

"în Știri" by

Monica Anisie a anunțat într-o postare pe Facebook că din 24 august va începe „TeleȘcoala profesorilor”.

Programul de formare a cadrelor didactice este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Televiziunea Română.

„Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365”, conform unui comunicat de presă publicat de Ministerul Educației și Cercetării.

Cursurile se vor difuza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-9:30. Emisiunea va putea fi urmărită și în reluare, în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2.

În plus, profesorii se vor putea bucura de aceste cursuri în orice moment, deoarece vor fi urcate și pe platforma YouTube.

„Mi-am dorit ca emisiunea Teleșcoala TVR să continue și pentru colegii mei, cadrele didactice, tocmai pentru ca aceștia să poată beneficia de cursuri prin care să învețe sau să-și aprofundeze cunoștințele de utilizare a platformelor educaționale, în așa fel încât, dacă va fi cazul, să putem susține cursuri de calitate și în mediul online”, declară Monica Anisie într-o postare pe pagina sa de Facebook.


Sursă foto: TVR.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi