Mali

Lovitură de stat în Mali după luni de proteste. Președintele Keita a demisionat!

"în Știri" by
Președintele statului african Mali și-a dat demisia marți, 18 august, la câteva ore după ce a fost arestat de către militarii care au condus o lovitură de stat în urma unor luni de proteste, destabilizând și mai mult o țară africană care nu pare să prospere.

Președintele și premierul din Mali au fost arestați marți.

După luni de proteste împotriva Președintelui malian Ibrahim Boubacar Keit, un grup de soldați care simpatizează cu manifestanții au tras focuri de armă în fața casei președintelui, după care l-au arestat pe acesta și pe prim-ministrul său.
„Putem să vă spunem că președintele și prim-ministrul sunt sub controlul nostru. I-am arestat în reședințele lor”, a declarat pentru France Presse unul dintre liderii rebeliunii, sub protecția anonimatului.

Keita se află la al doilea mandat.

Șefului de stat i se reproșează că nu a reușit să asigure siguranța cetățenilor și eliminarea corupției. Cu toate acestea, nu toată lumea susține arestarea sa. Preşedintele Comisiei Uniunii Africane (UA), Moussa Faki Mahamat, a condamnat pe Twitter arestarea liderului de stat.
„Condamn energic arestarea președintelui Ibrahim Boubacar Keita, a premierului Boubou Cissé şi a altor membri ai guvernului malian și fac apel la eliberarea lor imediată” a scris într-o postare pe contul său de Twiiter.

Președintele țării africane a intrat la televiziunea națională, unde și-a dat demisia și a anunțat dizolvarea adunării naționale și a guvernului.

Acesta a declarat că: „Mă voi conforma, pentru că nu-mi doresc vărsare de sânge ca să rămân la putere. Din această cauză, mulţumind poporului din Mali pentru că mi-a fost alături în ultimii ani, pentru căldura și afecțiunea lor, am decis să-mi dau demisia, începând cu acest moment, cu toate consecințele: dizolvarea Adunării Naționale și a guvernului.”
O consecință imediată a loviturii de stat a fost faptul că agravat căderea nordului Mali sub influența unor grupări islamice armate. Această regiune a fost ocupată de către aceste grupări timp de nouă luni înainte ca o intervenție militară internațională condusă de Franța să îi alunge. Trebuie precizat că această intervenție este încă în curs din 2013.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite se va reuni de urgență pentru a analiza situația din Mali.

Autor: Sebastian Condoiu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi