Ne-am îndrăgostit de tineri, fără rost!

"în Păreri și opinii" by

Ne-am îndrăgostit de tineri, fără rost! 

Cred că mereu în viața noastră am avut binecuvântarea sau blestemul să ne îndrăgostim de cineva.

Da, știți acel sentiment când ai fluturi în stomac, zâmbești fără rost, și ești fericit în orice conjunctură, chiar dacă riști să rămâi corigent la mate, tu ești fericit că te-a lovit Cupidon din ceruri cu acel felling de iubire!

Astăzi vreau să vorbim despre cum iubirea aceasta ne-a dezamăgit de foarte multe ori, lăsând răni adânci, blestemându-l pe Cupidon cu tot cu săgețile lui! Începând că ne-am îndrăgostit de actori din seriale, oamenii din metrou și până la oamenii pe care i-am iubit, e cale lungă și anevoioasă, plină de prăpăstii, dezamăgiri  și  iluzii.

Dacă asta e iubirea, atunci nu, mersi, rămân cu înghețata și personajele din cărți!

Chiar și unui om i se poate cuveni iubire! Sentimentul cel mai prețios al lumii este banalizat chiar și de cei care ar trebui să-l simtă.

Mereu am avut impresia că iubirea trebuie respectată și trebuie dusă la un apogeu convins emoțional, încât să vedem în iubirea aceasta viața noastră fără timp. Cred că m-am născut în secolul greșit, de câte ori mi-am spus această opinie în fața oamenilor, începeau sa râdă și să zică: ce-i frumos trece!

Pentru mine, nu! Ce este frumos se păstrează și se cultivă, nu se pierde că așa vrea timpul, prostii!

Ce am învățat din iubirea mea? Este, dar nu aici!

Fiindcă am vrut să văd cât de bună este iubirea și dezamăgirea în viața unui om, câtă înghețata a consumat la despărțiri sau câte seriale a vizualizat, găsiți aici:

Să începem!

Anonim, 18 ani:

Am trăit sentimentul ăsta, pe propriul meu suflet. Vara asta am plăcut un băiat mult. Știți acel sentiment, când te apropii de iubire sau ce-o fi aia, iți faci tot felul de vise, că veți vizita multe locuri, o să vă sărutați când plouă afară și stați pe asfalt, ascultând  „i see red” și după vă uitați la stele. Oh, da! Și eu am avut tâmpeniile astea în cap, chiar după primul mesaj de bună pe care l-am primit.

Era așa un sentiment de fericire, gândul meu se îndrepta spre toate lucrurile astea! În fine, totul frumos, ne dădeam mesaje și prostii până când nu a mai dat! Când am văzut că toate astea se duc naibii, am simțit un gol în stomac și credeam ca totul s-a terminat, mi-am pierdut căsnicia, 3 copii și o vacanță în Grecia. De fapt, ceea ce am pierdut a fost niște timp consumabil din viața mea, internet și niște ore de somn, cam atât. Am suferit, am rupt serialele, pe cât de scurtă a fost iluzia mea cu el, atât de scurtă și suferința mea.

De atunci, mi-am zis că am să mai fac asta când Dăncilă va ajunge președinte, iar Billie Eilish va purta rochie, adică niciodată!

Un sfat vă mai dau: Nu vă îndrăgostiți de personajele din seriale, acolo chiar doare, pup!

Paul, 20 ani:

 

Cred că cel mai nostim la prima „îndrăgosteală” este inocența cu care tratăm ceea ce se întâmplă. Considerăm că am găsit sufletul pereche, începem să facem planuri pentru viitor, întocmim listele cu invitați pentru nuntă, că mna, suntem fierți de aburii iubirii. Chiar că aburi, că e o abureală. Nu neg că nu este o lecție benefică pentru următoarea relație, dar când sentimentele dictează totul, iar mintea e în concediu, așteaptă-te să fii dezamăgit. Totuși, când vine vorba de iubire, indiferent de vârstă sau experiență, mereu mi se pare că suntem nepregătiți.

Cum perfecțiunea nu este absolută, nu există nici formula perfectă, care să nu cauzeze mici scântei în chimia dintre două persoane. Revenind la ceea ce am numit iubire, când noi nu realizăm bine propria identitate, cred că a fost un fel de joc „escape room”, numai că nu evadai dintr-o încăpere, ci dintr-o relație copilărească, dar cu un final care confirma o lecție a maturității. Despărțirea vine ca o mare convocare ad-hoc a prietenilor, față de care mărturisim că viața și-a pierdut sensul, mă rog, disperarea atinge cote maxime. Amuzant și asta, dar benefic: ne dăm seama că evoluția noastră nu stă oprită pentru un bilet de călătorie, al persoanelor care vin și pleacă din viața noastră.

Până la urmă, fiecare stabilește prețul acelui bilet și durata pentru care este el cumpărat.

Anonim, 18 ani

„Prima dragoste nu se uita niciodată.” Așa sa fie?

Era aprilie. Probabil cel mai frumos sentiment pe care îl putem trai e să ne îndrăgostim. Știi senzația aia când simți că pășești pe nori și zâmbești constant? Cam așa se manifesta.

Ei bine, el pentru mine a fost… Tot. Tot ce căutam într-un om. Omul care mă liniștea și care îmi înțelegea gândurile la două dimineața. Păcat că uneori ne dăm seama prea târziu de toate acestea, corect?

Iar cum toate lucrurile bune se sfârșesc..

Ați ghicit, mi-a dat papucii într-un final.

A trecut mult timp de atunci și uneori îmi e dor. Uneori mai și plâng. Nu, nu după el. După ceea ce mă făcea să simt. E normal să ne fie dor. Cred că e foarte important sa iți fie dor de cineva, dar totuși să nu îl vrei înapoi. Se spune că totul trece, dar nimic nu trece fără să lase urme.

Ca notă de final aș vrea sa spun:

Vă rog eu mult, să nu vă fie frică să iubiți!

Iubirea – iluzie, dezamăgire și restul e secret!

Mihai, 19 ani

 

Ne-am îndrăgostit dintotdeauna, de când eram mici, la grădiniță, și până când eram adolescenți, la liceu. În prima circumstanță, îmi plăcea de fetița cu păr lung cu care mă jucam cu cuburile, și, în a doua, de fata cu păr șaten, deșteaptă, de la celălalt profil.

Ne îndrăgostim fără să vrem, fără rost, de oameni. Ne îndrăgostim pe plajă, amețiți după o bere, de el – cel înalt și blond care pare drăguț de ispititor sau de ea – cea micuță și brunetă care pare drăguț de atrăgătoare. Ne îndrăgostim de toți, mereu, pentru că inima e o zăpăcită care nu știe să aleagă cum trebuie, și când trebuie. Ne îndrăgostim haotic și ne place sau regretăm. Simțim fluturi sau lilieci în stomac. Plângem de bucurie sau nostalgie.

Ne îndrăgostim pentru că suntem oameni și pentru că ne e dat să iubim. Și nu ar trebui să ne pară rău când o facem. Dragostea e o binecuvântare, după mine, și ura e un blestem.

Ne îndrăgostim trecător sau pentru totdeauna și, dacă e să fie „fără rost”, viața merge înainte, nimic nu rămâne în loc și nimic nu se pierde!

Anonim, 19 ani

Am iubit convins că mi se cuvine căldura inimaginabilă pe care persoana de lângă mine trebuia să mi-o ofere cu o firească dorință. Târziu, târziu îți dai seama că poate ai fost toxic sau rece în feluri în care nu ți-ai imaginat niciodată că poți fi. De aici încep traumele și întrebările despre propria persoană, ți se schimbă perspectiva asupra sinelui atât de drastic, oglinda devine inamicul tău numărul 1, iar zilele se măresc cu o iuțeală stresantă.

Simți toate asta din cauza ta, din cauza unui om în care ți-ai pus nădejdea. Faptul că ne așteptăm ca „iubirea să doară” este complet eronat, însă din noi izvorăsc stări pe care nu le poți controla, un amalgam de emoții explodând ca niște artificii. Dragostea pe care eu am așteptat-o de la un om preocupat de filosofie a fost asimetrică. Pentru că noi tinerii, nu știm ce înseamnă să oferim timp și să ne oferim timp. Am fost părăsit în ziua în care urma să strălucesc la un festival.

Era ziua mea, doar a mea.

Ziua în care nu trebuia să îmi pese de faptul că Tame Impalla avea să mă facă să am flashback-uri urâte despre ce a fost dintr-o iubire mult prea poetizată. După astfel de zile te scufunzi în dimineți matinale cu doza corectă de cofeină în dreapta, scriind despre lucruri îmbuteliate în cel mai adânc loc al sufletului. Faptul că așteptăm pe cineva să ne ofere un sens, faptul că timpul nostru este timpul altora, iar timpul altora nu este timpul nostru trezește în tineri o tristețe falsă. Dar fără durere nu există artă pură, din care să poți lua părți pentru a face singurătatea mult mai estetică.

 

Da, asta a fost iubirea! Niciodată nu vom putea vorbi despre iubire la trecut pentru că este prezentă peste tot, în noi mai ales, cultivați-o!

Iubiți și atât!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi