Tu- univers pasibil la dor
Tu- univers pasibil la dor

 

Îți amintești de ultima stea inflamabilă
Ce s-a aprins când m-ai atins pentru prima dată?
Dar de glonțul din care pulberea de inimi chinuite s-a împrăștiat
Asemeni unor speranțe gotice?

Mi-a fost surpat trecutul, conform ultimelor știri;
Fatidic univers, fatidică pierzare,
Pe-o cruce de lemn gravez o strigare:
„Te condamn la dor!”

Mi-ai călcat pe urlet, m-ai infectat cu dor,
Mi-e milă de-al meu suflet, mereu fiind călător,
Căci în pupila-mi gravă se oglindesc regrete
Atârnate astăzi umil pe-un perete.

Iar tu, diamant înșelător,
Credeai că ești imun la toate, dar mai puțin la dor,
Clișeul groazei te-a mortificat,
Apus de soare, apus de viaț-amândoi am întemnițat.

Ne-am fi iubit, durerea mea nebună,
Unul pe celălalt ne-am fi îmbrăcat
În nevinovații pași prin dormitorul gol
~Absorbiți de-o frenezie generală~

Aproape arsă-i privirea mea de ochii tăi,
Distrusă-i pielea mea de pulsul tău,
Și totuși, plină de furtună, dar înecată-n jar…
… încă te iubesc, particulă toxică a sângelui meu cu gust amar!