Tu- univers pasibil la dor

Tu – univers pasibil la dor

"în Poezie și literatură" by

 

Îți amintești de ultima stea inflamabilă
Ce s-a aprins când m-ai atins pentru prima dată?
Dar de glonțul din care pulberea de inimi chinuite s-a împrăștiat
Asemeni unor speranțe gotice?

Mi-a fost surpat trecutul, conform ultimelor știri;
Fatidic univers, fatidică pierzare,
Pe-o cruce de lemn gravez o strigare:
„Te condamn la dor!”

Mi-ai călcat pe urlet, m-ai infectat cu dor,
Mi-e milă de-al meu suflet, mereu fiind călător,
Căci în pupila-mi gravă se oglindesc regrete
Atârnate astăzi umil pe-un perete.

Iar tu, diamant înșelător,
Credeai că ești imun la toate, dar mai puțin la dor,
Clișeul groazei te-a mortificat,
Apus de soare, apus de viaț-amândoi am întemnițat.

Ne-am fi iubit, durerea mea nebună,
Unul pe celălalt ne-am fi îmbrăcat
În nevinovații pași prin dormitorul gol
~Absorbiți de-o frenezie generală~

Aproape arsă-i privirea mea de ochii tăi,
Distrusă-i pielea mea de pulsul tău,
Și totuși, plină de furtună, dar înecată-n jar…
… încă te iubesc, particulă toxică a sângelui meu cu gust amar!

Bună, mă numesc Raluca și nu, nu sunt critic de modă. Dar am 16 ani și o sete excesivă de drept. Mă înclin cât de tare pot spre această latură a justiției și am născut un vis arzător: biroul propriu de avocatură. Momentan îmi trăiesc viața de licean la filologie, îmi dezvolt pasiunea pentru proză și opinie, iar dacă vei fi atent pe medalionul meu, vei observa o aspirație spre poezie. Sper ca ceea ce citești din partea mea să te facă să spui „Fata asta chiar trebuie citită!”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi