ambulanță

O ambulanță a căzut de pe un pod! Printre răniți se află un bolnav de COVID-19!

"în Știri" by

Miercuri seara, în data de 12 august, o ambulanță ce transporta un bolnav de COVID-19 a căzut de pe un pod în urma ciocnirii cu o mașină!

În urma incidentului, Mediafax a declarat că: „Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID-19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod”.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj (ISU) a anunțat că în urma accidentului au rezultat 4 răniți, adică cei 3 membri ai ambulanței și pacientul.

Incidentul a avut loc pe raza comunei Bălești, județul Gorj, iar la fața locului s-au deplasat patru ambulanțe SAJ și două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Departamentului de Pompieri Târgu Jiu.

„Toate cele patru victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, a declarat ISU Gorj.

Dacă vrei să afli ce a pățit un medic de pe ambulanță după ce a întârziat la un caz, click aici!

Sursă foto: Digi24

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi