sânge și lămâi descompuse
sânge și lămâi descompuse
sânge și lămâi descompuse
de când ne-am ucis visele,
e sânge pe jos în fiecare dimineață.
trebuie să mințim că nu ne doare
și că nu ne e greață.
plângem cu ceva negru,
nu știu dacă e mâzgă
sau doar sufletul nostru.
rochia aia veche, îmi venea foarte bine,
dar de când ei au spus „nu”,
am închis-o în cutie de chibrite.
trebuie să-mi pun capul la murat,
într-un borcan,
la gură să-mi pun fermoar,
ochii să-i închid într-un sertar:
trebuie să ne ținem departe de tot ce este normal!
urmează să ne punem lămâi pe răni
după nu, nu fumăm o țigară,
după ascultăm cum rana zbiară
pe o stâncă lângă avuz,
îmbrăcați în negru
căci am murit demult.