Dâmbovița

Doi polițiști atacați cu furcile și o coasă în Dâmbovița! Unul are degetele tăiate la o mână!

"în Știri" by

Duminică seara s-a petrecut un scandal între doi frați și doi polițiști, în comuna Văcărești, din Dâmbovița.

Cei doi polițiști au fost atacați cu furcile și cu coasele de către cei doi frați. Polițiștii au ajuns la spital.

Polițiștii ar fi ripostat și ei, avertizându-i cu focuri de armă trase în plan vertical, apoi împușcându-i pe atacatori.

„Având în vedere pericolul iminent (atacul cu o coasă), unul dintre agenții de poliție a efectuat un foc de armă către agresor. În timpul altercației, a intervenit și fratele agresorului, în atacul asupra polițiștilor. Acesta a fost împușcat în picior, de către agentul de poliție”, arată IPJ Dâmbovița.

Scandalul s-a petrecut pe o stradă din comuna Văcărești, Dâmbovița, pornit de cei doi frați, care s-au luat la ceartă cu alte persoane.

Poliția a fost chemată să intervină, doar că în momentul când aceștia au încercat să aplaneze scandalul trăgând focuri de armă în plan vertical, frații au sărit și pe ei.

Doi polițiști sunt destul de grav răniți, unul dintre ei se pare că are degetele de la o mână tăiate cu coasa.

Oamenii legii au ripostat, de asemenea, şi ei şi i-au împuşcat pe atacatori. Cu toţii sunt la spital.

Mascații și jandarmii au fost chemați la fața locului pentru a calma spiritele.

S-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ultraj.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi