animale

Animale sălbatice pe cale de dispariţie

"în Dosarul Săptămânii" by

Datorită faptului că fondul forestier al României este foare mare (27% din suprafața țării) și acesta prezintă o diversitate a ecosistemelor, în pădurile din țară trăiește o mare diversitate de animale sălbatice.

Însă, dezvoltarea excesivă a industriilor și consumerismului au dus, pas cu pas, la exploatarea habitatelor naturale ale animalelor sălbatice și vânătoarea ilegală a acestora.

Institutul Forestier Național informează că între anii 2013-2018 au dispărut din pădurile ţării 82 de milioane de metri cubi de lemn care nu apar în statistici și, odată cu ei, au fost puse în pericol și viețile a mii de animale ce trăiau adăpostite în zonele defrișate ilegal.

Zimbrul European (Bison bonasus) este cel mai mare mamifer terestru din Europa, dar și una dintre cele mai amenințate specii din lume, fiind încadrat științific în categoria speciilor vulnerabile în grila IUCN (Uniunea Națională Pentru Conservarea Naturii).

Habitatul său a fost restrâns din cauza defrișărilor și populația a fost redusă prin vânătoare ilegală. Din această cauză, specia a trebuit să își caute o nouă zonă de locuit, intrând astfel în conflict cu animalele domestice. Acest fapt a dus la dispariția sa din zonele de deal și munte cu terenuri fertile, zone preferate de oameni, retrăgându-se în zone ascunse din munți și păduri.

Zimbrii sunt animale cu mare valoare ecologică. Specia este una ierbivoră, deci consumă atât iarbă cât și fibre, eliminând excesul de vegetație în zonele de pădure, poieni și pajiști împădurite. Masculii pot chiar dărâma copacii tineri în încercarea de a impresiona femelele și a se reproduce.

Aceștia sunt „specii-umbră”, adică, pentru a supraviețui, au nevoie de condiții foarte bune de mediu pe o suprafață întinsă, astfel încât, alte specii de animale pot beneficia de acestea și se pot dezvolta în paralel. De aceea, conservarea zimbrilor duce concomitent la buna dezvoltare a altor specii.

Deși sunt animale mari și par greu de răpus de alte specii, zimbrii fac parte din alimentația lupilor, urșilor și a râsului.

În prezent, România este una dintre cele nouă țări europene în care zimbrul trăiește în sălbăticie, găzduind peste 100 din cele peste 5000 de exemplare sălbatice din Europa. Animalele au fost reintroduse în 4 zone din țară: Parcul Natural Vânători Neamț, Munții Țarcu, Poiana Ruscă și Munții Făgăraș.

Râsul (Lynx lynx ) e cea mai mare felină din Europa și al treilea mare prădător, după urs și lup.

Supraviețuirea speciei e pusă în pericol de braconaj și extinderea așezărilor umane în habitatul acestora. Dezvoltarea resorturilor turistice și a infrastructurii (autostrăzi, pârtii) alungă râșii din zonele respective, aceștia preferând zonele ascunse, în care oamenii și alte animale adulte (mai ales de același sex) nu îi pot deranja, fiind animale solitare.

Râșii sunt feline iscusite ce preferă să atace prin surprindere prada, să o transporte distanțe lungi, apoi să o mănânce sau să o îngroape pentru a o devora ulterior. Rareori atacă animalele domestice (oi și capre), doar în zonele în care animalele ce constituie baza lor trofică sunt vânate excesiv. De asemenea, nu vânează animale bolnave sau slăbite și nu mănâncă cadavre.

Apăsați aici dacă vreți să citiți despre defrișările din România!

În sălbăticie pot trăi până la 15 ani, în timp ce în captivitate pot ajunge la 20 de ani.

Puii se nasc la sfârșitul primăverii sau la începutul verii și sunt hrăniți pentru șașe luni cu lapte și protejați de către mame în primele zece luni din viață. Apoi, puii sunt lăsați pe cont propriu, fiind supuși multor pericole. Rata lor de supraviețuire până la vârsta de împerechere este de 50%.

În prezent, în pădurile României, se consideră a fi aproximativ 2000 de exemplare de râși.

Însă, datorită faptului că acesta preferă să stea ascuns, departe de zonele populate, este foarte posibil ca numărul exemplarelor să fie mai mare.

Alături de zimbru și râs, dihorul pătat (ale cărui singure populații sălbatice din Uniunea Europeană se află pe teritoriul României), hamsterul românesc (pus în pericol de dezvoltarea industriei agricole ce îi distruge habitatul) și multe alte specii de animale sălbatice sunt pe cale de dispariție din cauza omului.

În prezent, sunt în desfășurare mai multe programe (inițiate de WWF) ce își propun să mărească numărul exemplarelor din speciile puse în pericol de ignoranța oamenilor.


Autor: Maria Nestian

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi