

O femeie însărcinată a intrat în toaleta unei benzinării din Satu Mare și a născut acolo, apoi a abandonat nou-născutul, potrivit primelor informații transmise de către polițiștii din Satu Mare.
Bebelușul a fost găsit de un angajat al benzinăriei, care a anunțat imediat autoritățile.
„Copilul se află la spital, din informațiile pe care le dețin. Acesta trăiește și este stabilizat.”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare.
Femeia a fost găsită și este în vârstă de 30 ani. Aceasta s-a întors recent din Germania.
Bebelușul a fost aruncat într-un tomberon, iar un angajat a auzit plânsetele lui.
Femeia a fost găsită când aceasta s-a urcat într-un autobuz dar i s-a făcut rău, iar șoferul a sunat la 112. Personalul de pe ambulanță a făcut imediat legătura dintre ea și bebeluș deoarece și-a dat seama că aceasta a născut recent.
Femeii i s-a întocmit un dosar penal și este audiată de către polițiști.