Ocultei Mondiale

De ce port „botnița“ Ocultei Mondiale și a lui Bill Gates?

"în Păreri și opinii" by

M-am lovit adesea de păreri venite de la oameni destul de importanți pentru mine, deștepți și cu bun-simț, care pun existența pandemiei pe baza unei conspirații făurite în spatele cortinelor de un trio bine-cunoscut, de altfel, de toți românii: Oculta Mondială, Bill Gates și tehnologiile 5G. Mai lipsește Soros. Probabil că o fi ocupat s-o mențină pe doamna Kövesi în fotoliul Parchetului European.

Nu numai că acest tip de persoane pun pe seama acestor mari personalități pandemia, însă îi și neagă realitatea sau, cel puțin, posibilitatea de infecție dacă nu poartă mască sau umblă prin locuri aglomerate.

Carantina e o închisoare, un mijloc inventat de aceeași Ocultă Mondială de a ține sub control populația.

Închiderea școlilor nu a fost cauzată de riscul de infecție, ci de dorința de a submina educația foarte crescută a românilor. Online nu se poate face, că are calculatorul radiații și cine știe ce tehnologii 5G și distruge copilul (nu mă refer aici la cei care nu au posibilități materiale de a face școala în mediul virtual).

Mă, sincer să fiu, totul pare bătător la ochi de bine pus la punct. Mai trebuie o brățară roșie să nu deoache cineva Oculta pentru treaba asta așa bine gândită. Deși cred că și-a băgat și Illuminati coada pe aici, ei sunt mai cu experiență și prea pare bine făcut tot planul.

Oare acești oameni care susțin sus și tare toate inepțiile astea nu-și dau seama de ridicolul și neverosimilul situației pe care o expun?

Nu vreau să fiu exagerat de încrezut, așa că admit că e posibil să aibă dreptate, așa cum e posibil să am și eu. Recunosc că există o șansă ca toată această situație care a afectat întreaga populație să fie creată artificial, în vreun laborator chinez sau american, înființat cu fonduri de la Guvernul Mondial. Pot să-mi imaginez chiar că e posibil ca acest nou virus să nu existe sau ca măștile/carantina să nu te poată apăra eficient de el. Nu am suficiente informații ca să fiu 100% sigur nici de părerea mea, nici de a altora, și recunosc asta. Mărturisesc, de asemenea, că nici chef n-am să le caut, să studiez temeinic ca să dau un răspuns avizat.

Însă cumva trebuie să procedez. O fi coronavirusul o altă liniuță bifată pe agenda Noului Guvern Mondial (oare când se fac alegerile? Și pe astea le falsifică?) sau o fi ceva real, care ne poate afecta pe noi înșine și pe cei din jur?

Din moment ce nu am un răspuns sigur și totuși trebuie să mă situez de o tabără – cea a purtătorilor de mască sau cea a nepurtătorilor de botniță, m-am gândit așa. Dacă nu există și nu port mască, nu pățesc nimic. Dacă nu există și port mască, tot nu pățesc nimic, doar dau câteva zeci de lei pe niște măști. Dacă însă există și nu o port, pierd foarte mult și îi distrug și pe cei din jur, în timp ce, dacă o port, ies bine în ambele cazuri.

Deci, ce te costă să porți mască? Ți-e frică să nu-ți calci demnitatea în picioare, supunându-te Noii Ordini Mondiale și Ocultei care stă în spatele tuturor liderilor lumii? Mai degrabă asta decât să afli mai târziu că, ce surpriză, coronavirusul chiar există și masca chiar te ajută să te protejezi de el.

Sigur, masca e doar un exemplu reprezentativ. Măsurile nu se limitează doar la atât, spălatul mâinilor, carantina, evitarea aglomerațiilor ș.a.m.d. fiind și ele în aceeași oală.

Ce să mai spun de bătaia de joc de care dai dovadă în ciuda eforturilor personalului medical?

Unii stau zeci de ore și munesc încontinuu în spitale, în costume și cu măști, ca să le trimiți tu, nepurtătorule de mască, nespălatule pe mâini și nepăsătorule la regulile create pentru siguranța noastră, noi pacienții. Ce, doar au salariile mărite, tre’ să le creștem și volumul de muncă, nu?

Vezi aici care sunt 10 simptome ce îți arată dacă ești infectat cu noul virus!

În fine, părerea mea este că, indiferent de (i)realitatea acestui virus, indiferent de (in)eficiența măsurilor de protecție, a măștii în special, căci ea e cea mai hulită de părerologii și doctoranzii în Ocultă, este bine să respectăm aceste măsuri pentru a ne proteja. Căci, dacă nu există cu adevărat COVID-19, ele nu ne pot face rău. Însă, dacă există, nerespectarea lor cu siguranță ne va face rău.

N-am uitat nici de o altă părere, conform căreia coronavirusul există, dar măsurile de carantinare, masca etc. sunt ineficiente sau sunt un mijloc de restrângere a libertății, lucru total nedemocratic.

Nu știu. S-ar putea să aveți dreptate, să fie total ineficiente – am văzut și specialiști care susțin asta. Însă, dacă nu sunteți total siguri că sunt ineficiente, dacă nu ați studiat personal asta, și nu cred că ați avut timp, nu e mai bine să le respectăm pentru a minimaliza orice risc? Ne costă atât de mult să purtăm o mască și să ne dăm cu dezinfectant? Asta e tot ce a mai rămas – carantina a trecut, slavă Domnului, că și eu înnebunisem de atâta stat în casă!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi