Experiența mea în primul an de facultate

"în Păreri și opinii" by
Nici nu știu cum să încep și mă amuză rău de tot situația. Să vreau să povestesc despre o perioadă frumoasă din viața mea și totuși să nu am cuvintele necesare să o fac.

Ei bine, m-am decis să scriu despre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și de momentele pe care le-am avut pe parcursul primului an de studenție.

Cred că toți visăm în copilărie la o meserie, la o viață de familie asemănătoare artiștilor pe care îi urmărim și la o casă mare și luminoasă. Da, e ceva normal, suntem copii, avem dorințe și dacă ele persistă e bine să facem tot posibilul să le îndeplinim. Așa a fost la mine. Mi-am dorit să merg la facultatea asta încă din clasa a 7-a. Eram mică, aveam o viziune diferită asupra vieții mele și a meseriei de jurnalist, dar visul de a fi studentă aici a rămas până în clasa a 12-a.
Majoritate dintre noi avem un părinte sau cel puțin o rudă care să comenteze pe tema studiilor. Să ne dea înapoi și să ne îndoctrineze cu ideea că medicii și polițiștii câștigă cel mai bine.
Am pățit asta pe toată perioada liceului. M-am luptat cu persoanele care îmi ziceau că viața de jurnalist e o mizerie și nu câștigi bani din meseria asta. Cu faptul că îmi voi mânca 3 ani din viață și nu voi realiza nimic.
Întotdeauna e bine să pleci la drum fără nicio așteptare, să lași viața să te surprindă și să încerci să te adaptezi oricărei situații. Eu una, așa fac. Am pornit pe această cale cu dorința de a-mi îndeplini visul, dar nu aveam așteptări de la ce se va întâmpla în București și cred că ăsta a fost cel mai un lucru.

Încă țin minte camera de cămin din Complexul Grozăvești, în care mi-am petrecut 3 nopți în perioada admiterii și faptul că mă uitam în lucrurile colegei de cameră să văd dacă e fată sau băiat. Aveam emoții, eram cam panicată și rătăcită în București, dar am făcut față haosului din acele zile.

Bucuria resimțită în momentul afișării rezultatelor a fost de nedescris. Radiam fericire pură și eram un om împlinit. Chiar îmi zisesem că dacă aș muri acum, măcar mi-am atins scopul.
Eram nerăbdătoare să încep un capitol nou din viața mea. Să las în urmă Brăila în care crescusem și să merg în București, visul multor tineri.
Îmi amintesc și acum cu câtă emoție am pășit în camera de cămin, mi-am luat la revedere de la familie și mi-am așezat patul. Singură într-un loc străin, între patru pereți albi și lipsiți de viață. Dar nici că-mi trebuia altceva, fericirea ce se zbătea în trupul meu era de ajuns.

Prima zi de facultate a fost simplistă.

Mult zgomot, multe persoane necunoscute, colegi noi, profi noi, iar eu mă simțeam că un copil rătăcit. Știam câțiva tineri, creasem o legătură, dar totuși era diferit. Eram timidă, reticentă și totuși voiam să îmi fac prieteni.

E greu să te acomodezi într-un oraș ca Bucureștiul sau cel puțin așa mi se zicea. Totuși, eu am iubit acest oraș încă de la început, cu toate că nu puține au fost dățile când m-am pierdut pe străduțele sale. Metroul era ceva nou, multă forfotă, multă seriozitate în privirile oamenilor și frică. Era ciudat, al naibii de ciudat să mergi singur în metrou, să nu poți vorbi cu cineva și doar să privești chipuri străine, lipsite de expresie.

Prima lună a fost mai dificilă.

M-am acomodat cu drumul, cu corpurile unde aveam cursuri, cu sălile pe care și acum le încurc și cu colegii care aveam să-i am alături. A fost interesantă rătăcirea asta de început, acea frică pe care o luam cu mine la fiecare pas făcut în București.

Am luat interviuri pentru la radio interviu, am scris știri și comunicate de presă Comunicat de presă – Beautes sur roues, am plâns că nu știam dacă iau examenul la marketing, dar m-am distrat în fiecare moment. Cu bune și cu rele am depășit frica de nou, am acceptat situațiile în care mă aflam și am făcut în așa fel încât să iubesc fiecare moment.
M-am băgat în Asociația Studenților la Comunicare. Am cunoscut oameni faini care m-au ajutat, m-au sprijinit în ceea ce voiam să fac și astfel am legat prietenii. Eram mulți, eram diferiți și totuși lucram împreună. Ne acceptam și încercam să lăsăm de la noi, să fim o adevărată echipă.
Am fost la party-uri, la băute în Centrul Vechi cu colegi de cămin și de facultate. Am cunoscut oameni noi și am creat legături, unele menționându-se și astăzi.
Am fost la evenimente organizate de facultate în care am cunoscut oameni din industrie. Am ascultat poveștile a 3 membri de la Recorder, am văzut-o pe Oana Holban, femeia pe care o ascultam doar la jocul League of Legends și am vorbit cu oameni la care nici nu îmi imaginam să ajung vreodată.

Facultatea mi-a oferit prilejul să mă distrez cu colegii, să învăț programe din Adobe și să capăt cunoștințele necesare unui jurnalist. Facultatea asta banală pentru cei mai mulți tineri mi-a dat ocazia să stau în preajma unor oameni din industrie, acei idoli pe care îi vedeam pe marile ecrane și care îmi făceau ziua mai bună. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a fost pentru mine, anul ăsta, exact ce aveam nevoie.

Da, în nici o unitate de învățământ nu e totul perfect. Există probleme, neînțelegeri între cei de la conducere și rivalități puerile. Facultatea nu are cea mai bună organizare, e destul de multă dezordine, dar oferă atât de multe posibilități încât ar fi și păcat să nu treci cu vederea neplăcerile.
În martie lucrurile s-au schimbat drastic și am ajuns să testez învățământul la distanță din pricina virusului. Au fost probleme cu platformele, cu înțelegerile cursurilor și cu examenele, dar ne-am descurcat și am terminat primul an de facultate cu bine.
Viața de student în sânul familiei nu e aceeași cu cea de la București. Nu am simțit că sunt la facultate în perioada aceea, era totul prea monoton, prea derutant și pot spune cu mâna pe inimă că îmi doresc să reîncepem offline.
În perioada aia am pierdut diverse oportunități, mi-a fost greu să învăț să lucrez în diverse programe de design grafic și socializarea dintre noi a fost mult limitată.
Oricum ar fi, nu mă pot plânge, nu în totalitate. Am văzut după fețe ale studenției, una mai frumoasă ca alta și acum știu ce să aleg. Viața de student se simte doar cand ești departe de ai tăi, când ai responsabilitatea doar tu, când te chinui să ții de bani și când și ultima bancnotă alegi să o dai pe bere.

Viața de student înseamnă nopți pierdute cu colegii de cameră la conversații puerile, la jocuri în bucătărie și pe hol. Plimbări în parcuri, la băute, la teatru și film. Timp pierdut pe drumul spre facultate, nervi la cursuri și la examene, stres și zile fără mâncare și bani. Asta e studenția pe care mi-o doresc eu și toți cei care am trăit astfel de momente.

Viața de student e cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre și merităm să o trăim așa cum trebuie, să o simțim așa cum au avut ocazia și alții. Că până la urmă și la coadă student ești când singura grijă pe care o ai mâine e dacă să mergi sau nu la cursul de la ora 8.

Ambiție, responsabilitate și devotament sunt cuvintele care mă caracterizează cel mai bine. Am 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și fac ceea ce îmi place cel mai mult, scriu. O persoană curioasă, libertină și cu o minte ageră, așa mă pot descrie. Sunt un om care nu se mulțumește cu puțin și pune suflet în tot ceea ce face.

2 Comments

  1. Ai dreptate…. dar cum e viata de student cand ai 0 finante de la ai tai? Si mai e o problema, 3 ani trec, sa lucrezi pe 2000 de lei cu diploma de licenta nu stiu cat de motivant e.

    • Viața de student pe finanțarea părinților poate fi bună, atâta timp cât e o sumă modică și încerci să te încadrezi în ea. Eu nu am avut un job în primul an de facultate și cu o sumă e până în 500 de lei mă întrețineam toată luna. Și, în ceea ce privește job-ul, Bucureștiul și multe alte orașe au salarii foarte bune, peste 2000 de lei, atât pentru studenți, cât și pt absolvenți. Da, la început poate nu e neapărat pe domeniu, dar nimeni nu a ajuns direct sus fără să înceapă ca un novice la orice loc de muncă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi