judecăm

Cine ești tu să judeci pe alții?

"în Păreri și opinii/Psihologie & Relații" by

E greu să citești un titlu și să nu tragi niște concluzii, să nu îți creezi anumite idei. E greu să nu judecăm. Cam așa se întâmplă și atunci când întâlnești pentru prima dată o persoană. Totuși, înainte să faceți asta, ascultați aici. Sunt conștientă de faptul că toți suntem oameni și că, atunci când vedem alți oameni, ne formăm niște păreri, fără să ne dorim să facem acest lucru. Este acest „snap judgement”, care este în firea fiecăruia dintre noi.

Vedem o persoană și o mulțime de gânduri ne inundă mintea: că e gras, că e slab, că e prea înalt, că e prost, că e deștept, că vorbește prea tare, că gesticulează prea mult când explică ceva, că e prea timid și multe altele.

De cele mai multe ori, ne schimbăm prima părere, pentru că nu putem ghici caracterul unui om dintr-o privire. Problema noastră nu este reprezentată de aceste gânduri care ne trec prin minte asemenea unor fulgere. Nici nu cred că putem fi numiți vinovați pentru ele, pentru că, de cele mai multe ori, ne vin în minte involuntar.

Problema, în schimb, începe atunci când judecăm oamenii, nu pentru că nu știm a face altfel sau, cum mai spunem, „din greșeală”, ci începe atunci când o facem din răutate sau din cauza sentimentului de superioritate.

Atunci când judecăm acțiunile unui om pe care îl cunoaștem de mai bine de o zi, o facem deoarece, cumva, simțim că facem ceva mai bine decât el. Oamenii care sunt buni la scris simt nevoia de a-i corecta pe cei care fac greșeli în acest domeniu. Oamenii care se îmbracă bine îi critică pe cei care nu sunt la fel de buni la acest lucru. Cei care merg la biserică îi judecă pe cei care nu o fac, și, invers, cei care nu merg la biserică îi judecă pe cei care o fac. Cei care au o cultură generală dezvoltată se uită cu dispreț la cei care știu mai puține. Și lista poate continua la nesfârșit.

De ce facem noi asta?

Pentru că, fie că vrem să admitem sau nu, toți judecăm într-o oarecare măsură. O facem deoarece simțim că, dacă avem o calitate pe care celălalt nu o are, suntem superiori. Aceasta este o gândire bolnavă, care este totuși acceptată de societate, care este considerată chiar o parte integrantă a lumii în care trăim.

Trebuie să învățăm un lucru. Dacă avem ceva ce altul nu are, nu înseamnă că suntem persoane mai bune sau mai importante.

Poate persoana pe care noi o judecăm are alte zece calități pe care noi nu le avem, dar pe care nici nu vrem să le vedem. Judecăm pentru că suntem mândri și pentru că avem impresia că totul ni se cuvine. Să știți că nu e așa. Noi, oamenii, nu putem scoate la iveală tot ce e frumos în noi. Unii ne deschidem mai ușor, alții mai greu, dar fiecare dintre noi are ceva frumos în el, ceva desăvârșit. Știu că toate astea reprezintă o parte de teorie pe care e greu să o aplicăm în viața reală.

Toți ne spunem că trebuie să fim buni, toți avem un plan în minte pe care dorim să-l urmăm, dar reușim cu greu să-l punem în aplicare.

E în regulă, judecăm. Dar trebuie să știm unde să spunem „stop” și în ce situații este sau nu etic să ne exprimăm gândurile cu voce tare. Fiecare dintre noi are niște concepții despre viață care au rezultat din mediul în care am trăit până la vârsta noastră actuală. Este firesc, așadar, să nu rezonăm cu o anumită categorie de persoane. Dar nu trebuie să conducem acest disconfort spre ură. La urma urmei, dacă nu te simți bine în compania cuiva, poți fie să înveți să îl accepți, fie să te îndepărtezi cu demnitate. Dacă nu îți place un om, nu există nimeni care să te poată obliga să rămâi alături de el.

Să știți că nu aveți niciun merit că v-ați născut frumoși, sau deștepți, sau cu ureche muzicală, sau înalți, sau perfecți.

Merită să se laude oamenii care au muncit pentru a dobândi o anumită calitate sau pentru a-și atinge un anumit scop. Merită să aibă o părere bună despre ei cei care poate nu au fost lăsați pe Pământ cu multe atuuri, dar care au încercat să își depășească acea condiție în care mulți rămân blocați.

Cei care, în schimb, s-au născut inteligenți și s-au mulțumit cu atât, fără a încerca să se mai cultive în niciun fel, ar trebui să își țină gura închisă. Dacă Dumnezeu ne-a lăsat să avem ceva ce alții nu au, ar trebui să-I mulțumim, nu să ne dăm mari.

E nevoie să mai înțelegem că fiecare dintre noi gândește diferit, și ceea ce mie mi se pare corect, ție ți-ar putea părea greșit.

Libertatea de gândire trebuie respectată în orice situație. Dacă ți se pare că modul de gândire al unei persoane e toxic, pleacă de lângă ea, dar nu mai comenta dacă nu ai cum să îl îndrepți. E foarte ușor să vorbești mult și degeaba, mai ales atunci când știi că ceea ce spui nu va schimba nimic.

Dacă vrei să citești mai multe despre prima impresie, click aici!

Vă mai dau un ultim sfat – dacă tu crezi că poți rezolva o situație, vorbește. Dacă persoana pe care o judeci îți e prieten și crezi că îi poți face bine vorbind, spune-i. Dar, dacă nu vrea să te asculte, nu insista! Fiecare face exact ce vrea cu viața lui. Dacă vezi că poți ajuta, fă-o, dar, dacă nu, mai bine ia-ți părerile și împinge-le departe.

Nu mai judeca fiecare necunoscut care trece pe lângă tine, nu mai crede fiecare bârfă pe care o auzi.

Nu mai judeca toți oamenii de care auzi la televizor sau pe care îi vezi pe Internet. E viața lor și au dreptul să facă fix ceea ce vor. Dacă Dumnezeu ne-a lăsat să facem ce vrem, cine ești tu să te bagi peste El? Vezi-ți de viața ta și încearcă să îți găsești ție cusururi si să le îndrepți. E foarte ușor să vedem problemele altora, dar la ale noastre închidem ochii.

Încă ceva și am plecat – toți vom plăti, într-un moment sau altul, pentru răul pe care îl facem, dacă ceea ce facem este cu adevărat rău. Dacă nu putem schimba nimic, la ce folos să îi facem pe alții să plătească de două ori, purtându-ne cu ură față de ei?

Dacă Dumnezeu ne-a dat liber-arbitru, ar trebui să avem bunul simț de a nu ne considera egalii Lui și să îi lăsăm pe ceilalți să își trăiască așa cum vor viața.

Hai să nu mai spunem cuvinte în gol, doar de dragul de a fi răutăcioși și interesanți. Viața e prea scurtă pentru a sta tot timpul să te holbezi la ce fac alții. Lasă-i pe toți să facă ce vor, pentru că nimic din ce fac ceilalți nu e problema ta. Ajută acolo unde crezi că poți. Și, dacă nu poți sau vezi că nu poți, te rog, TACI!


Articol: Maria Ciurea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*