grup social

Nevoia de apartenență la un grup social

"în Dosarul Săptămânii" by

Oamenii pot fi numiți „ființe sociale” prin dorința de a aparține unui grup social, dar mai ales prin imaginea pe care individul o dobândește în cadrul societății. Imaginea, la rândul ei, aduce un prestigiu, un statut social. Cu cât un om este mai sus pe scara socială, cu atât acesta se poate încadra mai bine în societate.

Dar ce se întâmplă cu persoanele introvertite?

Acei indivizi care evită socializarea cu „giganții” sociabili sunt, de fapt, niște genii care foarte rar se afirmă. Vor, nu vor, și introvertiții aparțin unui grup social, precum familia, grupul clasei sau chiar un grup de prieteni care este foarte restrâns.

Persoanele antisociale au o deficiență la capitolul „nevoie de apartenență” la un grup social, deoarece, în majoritatea timpului, indivizii antisociali sunt agresivi, lipsiți de compasiune, empatie sau toleranță.

Oamenii sunt diferiți, au nevoi diferite, simt diferit, însă, există cazuri ce trebuie neapărat controlate.
Psihologii au studiat două laturi de-a lungul istoriei tinerei științe a psihologiei, și anume, temperamentul și caracterul.

Temperamentul este o latură înnăscută, ce nu poate fi schimbată, ci doar echilibrată.

Această latură este o predispoziție genetică. Astfel că, dacă părinții tăi evită socializarea, tu vei fi, cel mai probabil, un introvertit. Dacă aceștia evitau socializarea și se retrăgeau în sinea lor, fiind în majoritatea timpului îngândurați și triști, vei fi un introvertit melancolic, instabil din punct de vedere emoțional.

Există psihologi precum Carl Gustav Jung, care a adus în psihologie două portrete temperamentale, în funcție de nivelul de izolare sau de deschidere în fața societății. Tipul izolat se numește introvertit, iar cel deschis către societate, extrovertit.

Eysenck a mai tras o linie pe graficul temperamentelor, în funcție de nivelul de stabilitate sau instabilitate emoțională.

Aceste două scheme au fost mulate, mai apoi, pe o teorie veche, a lui Hipocrate și Galenus, a căror teorie presupune delimitarea a patru portrete temperamentale: sangvinicul (jovial, săritor, neastâmpărat), colericul (superficial în sentimente, abilități de lider, activ și sociabil), melancolicul (închis în sine, întristat, liniștit) și flegmaticul (nepăsător, distant, de încredere cu persoanele apropiate).

De ce vorbesc despre temperament?

Ei bine, acesta joacă un rol deosebit în dorința unui individ de a se integra și de a se afirma în grupurile sociale, însă, un rol la fel de important îl joacă și caracterul, latura dobândită prin educare, repetiție și voință.

Practic, caracterul poate astupa unele găuri ale temperamentului, prin autocontrol. De asemenea, trăsăturile caracteriale reies și din anturajul în care îți petreci timpul, motiv pentru care proverbul „Spune-mi cu cine umbli ca să îți spun cine ești” are o idee foarte bine gândită la bază. Comportamentele oamenilor se ghidează după anumite modele, fie acestea pozitive sau negative.

Există grupuri sociale în care nu ești acceptat pentru că nu ești ca ei?

Ei bine, atunci, cel mai bine este să renunți la a face parte din acel grup social, deoarece apartenența la un grup nu trebuie să schimbe adevăratul tu. Da, îl poate regla, educa, dar niciodată nu îl poate schimba.

Așadar, dragă cititorule, știu că simți nevoia de apartenență la un grup social, sau, poate, faci parte din unul deja. Pentru a-ți menține sănătatea emoțională și socială, trebuie să faci parte dintr-un grup în care te simți ca acasă, prin care poți fi liber și, cel mai important, tu însuți.

Dacă vrei să afli despre evoluția grupurilor sociale, click aici!

Autor: Andrei Mariș

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi