Oamenii oglindă

Oamenii oglindă

"în Psihologie & Relații" by

În lumea ta ai loc pentru oamenii oglindă?

Pentru unii oameni, timpul este un călător înrăit, mergând tot înainte, în timp ce ei, puncte minuscule prin care acesta trece, stau pe loc. Pentru alți oameni, timpul este un melc infinit pe care ei, ca o rază de lumină, îl străbat cu o viteză asurzitoare. Eu mă simt propriul meu timp și alerg pe loc, sperând că nu mă voi opri niciodată.

De când mă știu, nu am mai cunoscut niciun om care să-mi împărtășească plăcerea pentru infinit chiar cu aceeași ardoare.

Oamenilor le place să aibă o destinație, un scop, un punct B care să le încheie parcursul. Eu mă întristez când termin o pictură, o carte, orice muncă pe care mi-o pot închipui. Omul are tendința de a avea nevoie de o alinare, o încheiere, un act final. Iar singurul astfel de act final ce nu-mi tulbură mintea este un rămas bun de la oamenii ce nu-și doresc să lupte, să continue, să învețe mai mult, să facă puțin mai bine, și să lase în urma lor puțin mai bine decât au găsit. Vă puteți imagina deja că existența mea este, a fost și va fi mai degrabă solitară, conform punctelor de referință generale.

Însă nu sunt complet singură în acest imens Univers. Am avut norocul să cunosc câteva ființe deosebite. Acestea mi se aseamănă în cele câteva aspecte pe care le păstrez constante la nivel principial, indiferent de evoluția sau consolidarea pe care acestea le „suferă”. Aceștia sunt, asemeni mie, oameni oglindă.

Ce sunt, însă, oamenii oglindă?

Ați putea să vă pripiți crezând că sunt imagini ale celor din jurul lor, produsul mediului lor. Însă nu despre asta este vorba. Oamenii oglindă sunt cei care sunt vulnerabili, apărători ai adevărului și nu se tem să pună degetul pe rană. Sunt cei care mușcă din carnea vie a societății și scuipă oasele putrede. Sunt cei care văd lumea așa cum e și nu încetează să spere nicio secundă, că aceasta poate fi schimbată cu un scâncet din condei, cu un țipat, cu curajul din vintre. Iar în raport cu alți oameni, aceștia sunt cei care se lasă pătrunși până-n măduva oaselor de dragoste, furie, pasiune. Aceștia sunt cei care cer onestitate, ca pe o nevoie fiziologică. Sunt cei pentru care măștile sunt doar măști. Te vor pune față în față cu tine însuți.

Oamenii oglindă nu sunt în niciun fel perfecți, însă ei sunt necesari.

Ei modelează lumea de-a lungul timpului. Ei sunt rațiunea unui om curajos, ochii justiției și puterea de a spune nu omului care iubește. Eu am știut că sunt un om oglindă de la vârsta de 8 ani, după primul meu atac de panică la conștientizarea că existența mea are un impact asupra lumii, iar eu dețin puterea de a mă neființa. De atunci am avut mare grijă la ce creez din lutul timpului ce mi s-a dat.

Am aflat mai târziu că noi, oamenii oglindă, suntem nemuritori, și am fost cuprinsă de bucurie și tristețe. Într-un final, dorința mea de a avea ceva nesfârșit era aici, poet prin nemurire și nemuritor prin poezie! Dar toate muzele mele mi se vor veșteji precum orhidee muribunde, la picioarele mele de marmură. Însă acest amar a devenit mai ușor când am cunoscut un alt om oglindă.

Am căzut repede de acord că suntem indubitabil, precum Pitagora în arenă; observatori, mai mult sau mai puțin taciți. Avem daruri foarte diferite în ceea ce ne privește, însă ne asemănăm în fire. Dar avem și niște defecte diametral opuse. Eu n-am putut niciodată să nu am lacrimi în ochi atunci când țin cu dinții de idealurile mele. Acest om oglindă n-a putut niciodată să vorbească cu el însuși cu voce tare. Eu știu să simt fără să mă pot opri, iar el știe când să lase lucrurile să treacă, însă nu știe pe care dintre ele.

Am avut marele noroc, însă, că atunci când ne-am întâlnit, să găsim tot țărmul din mijloc și să creăm punți peste lacune. Eu încă învăț să nu-mi dau singură foc, iar dumnealui încă învață să țipe și să fie auzit. Însă este un echilibru perfect, o împletire perfectă a două povești ce trebuiau să fie scrise împreună. Căci ce se întâmplă când se-ntâlnesc doi oameni oglindă făcuți din același nisip al timpului? Sunt pașnic pierduți pe veci într-înșii, într-un infinit de verde.

Zisă și 'nemuritor și rece', a terminat Colegiul National 'Gheorghe Lazăr' și studiază științe politice la SNSPA. Practică puțin din toate artele, este pasionată de filosofie și dezbateri și este o optimistă incurabilă. Trăiește după motto-ul 'văd, vreau, obțin' .

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi