reluarea cursurilor

Facultatea și viața de cămin: avantaje și dezavantaje

"în Păreri și opinii" by

Facultatea, cu bune și cu rele.

1. Căminul

Experiența la facultate pentru elev de-abia ieșit de pe băncile școlii? Unică. Facultatea înseamnă un salt spre maturitate. Inclusiv această lucrare va fi una foarte „unsalty” – adevărul gol-goluț, cu suișuri și coborâșuri despre ceea ce înseamnă învățământul superior.

Ideea e că mersul la facultate, pentru un fost elev, e asemănător cu primul zbor al unui pui de pasăre. Ești aruncat de soartă în neant și viața devine asemănătoare cu: „Zboară, puiule, zboară!”. Apoi te izbești cu fața de asfalt și o mașină dă peste tine. Bineînțeles, asta e un fel de metaforă, pentru ca fiecare să înțeleagă ce înseamnă să te maturizezi, forțat de propria soartă.

Viața e crudă. Mai ales cea de student.

Acasă la mama și la tata era bine. Dormeai până la cât voiai tu, primeai de mâncare oricând și fără să te coste nimic. Ei bine, la facultate nu e așa.

Ești luat și aruncat într-un oraș nou, printre oameni noi. La început te îmbucură faptul, apoi începi să realizezi că, de fapt, te sperie. Dar n-ai încotro. Pe urmă te afli într-un cămin studențesc, alături de alți 4 străini. Prima oară mergeți să cumpărați împreună tot felul de produse de curățat. De ce? Ca să scăpați de murdăria și izul „de rânced” care pune stăpânire pe camera mică de 4/6. Analizezi încăperea. Aici sunt trei dulapuri micuțe. Oare unde or să încapă lucrurile a cinci oameni?

Vă amintiți că trebuia să vă cumpărați găleată, mop și mătură. Vă întoarceți din nou în cameră și vă dați seama că ați uitat de coșul de gunoi.

Acomodarea, cel mai important lucru dupa ce ai ales facultatea.

E greu la început. Dacă ești mai sensibil, plângi mereu. Afli că trebuie să mergi la magazin, iar de data asta, în loc de chipsuri, ai nevoie de: un prelungitor, o tigaie, un uscător de haine. Eventual iei și o căniță de pe raft, doar pentru simplul fapt că ți se pare mai cool decât aia pe care ai dus-o de acasă.

Acum urmează partea în care îți dai seama că trebuie să mănânci. Cumva, a trecut deja aproape o săptămână. Te-ai acomodat, iar acum te pregătești de război. Asemeni unui băștinaș incaș, îți faci însemne de camunflaj pe față, iei tigaia de pe raft, apoi te duci spre bucătărie. Bineînțeles, cum nimeni nu merge la război fără arme, îți iei un cuțit, un tocător adus de acasă și ai toate ingredientele de care ți-a pomenit maică-ta aseară la telefon.

Mergi să îți faci supă.

A trecut aproape o săptămână în universul ăsta străin. Ți s-a acrit de shaorma și de chiftelele maică-tii și nu mai ai bani să mergi la cantină. Dar e ok, acum ești într-o încăpere mică, plină de aburi. Aici, studenți din ani mai mari pe care i-ai văzut doar în trecere pe hol, stau la taclale cu prietenii lor și fumează la geam, în timp ce grătarele li se prăjesc. Au cu ei ceapă, legume și tot tacâmul și te întrebi: „ De unde au atâta talent?”. Simți mirosul de ceapă călită și carne bine condimentată. Ți se face foame.

Îți deșiri ingredientele pe măsuța micuță la fel ca un masterchef. Toci în liniște ceapa. După ce întrebi, din bun simț, dacă ochiul de aragaz e liber, pui oala la fiert. Respecți cu sfințenie rețeta maică-tii. La un moment dat apar dubii. Hotărăști să-ți întrebi tovarășii de bucătărie dacă e fiartă sau nu carnea și, spre surprinderea ta, oamenii chiar îți explică en detail ce trebuie să faci.

Supa ta nu a ieșit foarte bine, dar ești încântat. Se poate mânca, poate să-ți țină de foame și toată tărășenia asta te-a învățat că nu trebuie să îți fie rușine să ceri sfaturi și, eventual, ai câștigat o nouă persoană cu care să schimbi un salut pe hol.

La cămin timpul curge altfel.

Trec lunile. Te obișnuiești, mergi la facultate și totul e bine. Uneori, colegii de cameră sunt gălăgioși. Alteori sunt tăcuți. Sunt unele momente în care stați toți în liniște, cu orele. Cineva se joacă jocuri video, altcineva se uită la serial. O a treia persoană merge să ia de mâncare și o rogi șă-ți ia și ție niște mâncare de la cantină. Felicitări! Ai depășit faza în care ai chef să mergi în oraș. Ușor, ușor simți cum se instalează o letargie groaznică.

Ai rămâne surprins să vezi că joi este „noul vineri”. Studenții își părăsesc joia căminele și se duc în pub-uri. Acolo dansează ca în club. E plin, e fain, cu atmosferă, dar nu prea ai unde sta jos. Nu-i nimic, te poți bucura de karaoke și din picioare.

Cel mai frumos e la cămin când îți faci prieteni.

Cumva, din întâmplare, ai dat peste un băiat sau o fată de treabă, care îți face cunoștință cu toată camera lui/ei. Apoi, ca prin magie, ajungi să te muți acolo. Noua ta căsuță ți-e dragă. Acum dai prin fosta ta cameră doar să mănânci sau să-ți iei hârtie igienică. În noua ta căsuță stai alături de prietenii tăi: fumați, beți , jucați jocuri video, mergeți împreună la cumpărături sau la plimbare. Uneori ajungi să și dormi pe acolo și sunt unele zile în care uiți să-ți schimbi hainele. Dar e ok. Ești fericit. Viața e frumoasă.

Căminul e un loc foarte fain, până nu mai e.

Spațiu personal. Ăsta este un lucru care lipsește cu desăvârșire la cămin. Dacă până atunci erai cel mai chill și cel mai social om posibil, de la un moment dat, starea ți se schimbă. Ai nevoie tot mai mult de căști, ca să izolezi cât mai mult din zgomotul constant de fundal. Totul devine chinuitor.

Mereu înconjurat de oameni, nu mai ai pic de spațiu privat. Afară oameni; în cameră oameni; pe hol oameni. La un moment dat ți se face somn. Vin colegii tăi de afară și aprind becul. Vrei să te pui să înveți? Băieții din camera alăturată pun manele la maxim. Nu-i nimic. E ok. Cel mai grav lucru însă, este acela că schimbă mereu melodiile de la jumătate încolo fiindcă „dj-ul de ocazie” e nehotărât. Noaptea, când vrei să te culci, o gașcă de idioți vorbesc și râd pe tot holul, iar tu ai mâine cursuri de la 8 sau Doamne feri, serviciu. Nu e bai. Ieși la ei. Pe moment, stau și se uită la tipa ciudată și ciufulită în pantaloni cu carouri. Apoi încep să se audă cuvinte articulate, menite să-i trimită la etajul doi, în sala de lectură. Spre surprinderea ta, oamenii chiar se duc. Apoi vine o altă noapte, cu alți oameni și tot așa…

Diminețile însă sunt cele mai dubioase, la cămin. Cât timp colegele tale dorm, te strecori incet afară din cameră și mergi spre baie. Dimineața se trezesc toți studenții cărora ori le place să meargă la facultate, ori se duc la serviciu. În baie, oamenii se spală pe dinți, trăgându-le priviri pe furiș vecinilor lor de oglindă. Acum ai noroc. În alte zile nu e așa. Baia e închisă și trebuie să dai fuga la alte etaje ca să te speli pe față în timp util.

Facultatea, bat-o vina!

E locul în care excelezi. E locul în care îți găsești motivația interioară. Aceea de a te târî din patul călduț și a fi acolo la cursul de la 8:00, doar pentru simplu fapt că-ți place profesorul. Omul e foarte amuzant și chiar merită eforturi. La facultate e fain, faci ce-ți place, deși te saturi de asta la un moment dat.

La facultate poți fi de două feluri: ori încerci să fi integralist ca să nu-ți pierzi locul la buget, ori ești genul de student care doarme sau se uită la film sau face orice altceva, iar în sesiune învață 14 săptămâni de materie în 5 ore. Cum? Nici el nu știe, dar cumva înțelege totul și ia note mai mari decât colegii lui, care au fost zi de zi la cursuri și au învățat pe tot parcursul semestrului.

Prin anul doi sau trei îți dai seama că ceea ce faci nu e de tine și c-ai s-ajungi la un loc de muncă plictisitor, ca un letargic. O să mergi la serviciu în fiecare zi de la 6. O să ajungi acasă târziu după-amiaza și o să te uiți la un alt episod din serial. Și fiecare zi o să treacă la fel, pentru că tu te-ai dus la economie, deși îți plăcea să faci muzică, să scrii sau să desenezi. Când ai realizat asta, ai văzut cât de sărac ești.

Chiar dacă acomodarea e grea, puteți vedea aici care e cheia succesului la facultate!

Am 20 de ani și studiez Jurnalismul. Obișnuită cu scrisul și „ecosistemul” Mass-Media, am ales să scriu aici știri. La fel ca mama, sunt o fire de neînduplecat, dar răbdătoare. Intuiția și spiritul de inițiativă le-am moștenit de la tata. Talentul? Este doar al meu, îl cultiv încă de pe vremea când făceam liniuțe și bastonașe. Acum mă citești aici și sunt mândră de asta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi