Prieteniile

Prieteniile pe șinele de tren

"în De simțit/Dosarul Săptămânii" by

Prieteniile pe șinele de tren. Stau într-un oraș mic. Nu am fost niciodată de nebună cu trenul. Iar cu autobuzul, am fost de prea puține ori. Dar tot ce pot spune e că oamenii care vin și pleacă din viața ta sunt exact ca oamenii de care dai într-un tren sau bus. Și nu e vina ta dacă unii sau alții pleacă mai furtunos decât ar trebui.

Da, unii stau toată viața. Și ei chiar merită totul.

Dar prea puțini oameni creează legături de-o viață pe tren, nu? Pur și simplu parcă acele compartimente jegoase nu sunt compatibile cu legăturile dintre oameni. Și la fel e și viața.

Viața parcă nu vrea să fii alături de aceiași oameni mereu. Și dacă ești ca mine, un idealist veșnic dezamăgit, vei fi trădat. Pentru că idealiștii își iau cele mai multe șuturi în fund, și cumva rămân cu speranța aia nebună printre lacrimi.

Agață-te de speranțe și nu de oameni.

Ține-te scai de experiențe și de melodii. Lipește-te de ploi de vară și de răsărituri, de momentele în care plângi fără motiv. Iar pe oameni iubește-i și respectă-i, dar nu îți pune viața în palmele lor. Pentru că doar printr-o mișcare pot să o sferme ca pe un glob de sticlă. Iar globurile de sticlă sunt frumoase doar întregi.

Alții stau o vreme și pleacă fără să te aștepți.

De fapt, așa sunt majoritatea. Un an, doi, trei, cinci, poate și mai mult, totul e roz, iar apoi vezi câtă negreală se ascundea după acel roz. Cred că la cei 18 ani pe care îi am, acest lucru a durut cel mai tare. Trădarea în general, inclusiv trădarea așteptărilor.

Dat atâta timp cât tu nu trădezi, nu te simți prost pentru că ai fost „fraierul”. Simte-te mândru că ai fost onest până la capăt și că paraziții au plecat din viața ta. Singurul moment în care trebuie să te îndoiești de tine și de ruta pe care o iei e atunci când tu nu ai fost ce păreai a fi. Când tu erai omul strălucitor ca soarele, dar negru pe interior. Și totuși, nici asta nu înseamnă că nu poți schimba ruta.

Trenul nu stă în loc. El merge mai departe, iar unii simt să rămână în altă stație. Lasă-i. Du-te înainte cu tupeu.

Da, nu toți pleacă în liniște și pace. Unii pleacă prin scandal. Alții prin trădare care da, doare cel mai și cel mai mult. Iar alții pleacă pur și simplu mișcând ceva. Bucură-te de impactul lor și uită-te pe geam, pentru că mai ai de călătorit mult și bine.

Ultimii sunt cei care stau puțin. Pentru că nu dor.

Cât poți vorbi cu un om pe parcursul unei stații? Nestând prea mult, nu te pot răni, iar impactul pe care îl au nu poate fi, în cea mai mare parte, decât unul pozitiv. Ei vin, se duc, și trenul tot merge…

Nu îți pot cere să nu îi lași să te rănească pentru că nu așa funcționează lucrurile. Până la urmă, nici unui om care plânge în pumni nu îi poți spune să se bucure de lucrurile mici, de picătura de ploaie care se contopește cu lacrimile lui.

Dar tot ce pot să îți spun și sper să nu uiți, e că trenul merge indiferent de pasageri. Așa că dacă, dintr-odată, simți la rândul tău nevoia să schimbi ruta, nu ezita să oprești, chiar și noaptea, în cea mai ciudată stație.

Călin Raluca- Ioana are multe alte articole pe site-ul nostru. Click aici și te trimitem spre unul dintre ele. Lectură plăcută!

Helo! Eu sunt Ralu și tocmai mi-ai citit articolul :) Am 18 ani și sunt din județul Suceava, dintr-un orășel de care cel mai probabil nu ai auzit niciodată. Mare potterhead de mică, îmi place să citesc, ador psihologia și enigmele. Și ce să vezi: din când în când mai și scriu! Iar dacă ai ajuns până aici, aruncă un ochi la restul articolelor mele! Te asigur că nu vei regreta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi