reluarea cursurilor

Iată cel mai probabil scenariu pentru reluarea cursurilor la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj!

"în Știri" by
Timp de citit: < 1 minut

Rectorul UBB Cluj-Napoca, Daniel David, a prezentat cel mai probabil scenariu la care vor trebui să se supună studenții, începând cu luna octombrie. Acest scenariu hibrid pentru reluarea cursurilor implică prezența studenților din anul I, dar și a studenților în ani terminali, ce studiază științe experimentale (biologia, fizica, chimia) sau vocaționale (teatrul). Restul procesului educațional universitar va fi produs în mediul online.

„Lucrăm la un scenariu hibrid pe care sperăm să îl putem implementa. Adică să aducem în Cluj studenții de anul I, fiindcă vrem să prevenim abandonul la care cei de anul I sunt predispuși și să facem cursurile într-o manieră clasică doar în zona științelor experimentale și vocaționale, pentru cei din ultimul an. Prin științe experimentale înțeleg biologie, chimie, fizică, iar prin domenii vocaționale înțeleg teatru, sport, unele zone din teologie și așa mai depatere”, declară Daniel David, conform Cluj24.

Studenții din primul an vor fi prezenți la seminare și laboratoare, însă cursurile se vor desfășura tot în mediul online, dat fiind numărul mare al studenților. Pe lângă aceștia, la facultate vor fi prezenți și doctoranzii.

„Deocamdată, lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care noi sperăm să îl putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare. Celălalt scenariu pe care nu-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem totul online”, adaugă rectorul UBB în legătură cu reluarea cursurilor de la 1 octombrie.

 

Helo! Eu sunt Ralu și tocmai mi-ai citit articolul :) Am 18 ani și sunt din județul Suceava, dintr-un orășel de care cel mai probabil nu ai auzit niciodată. Mare potterhead de mică, îmi place să citesc, ador psihologia și enigmele. Și ce să vezi: din când în când mai și scriu! Iar dacă ai ajuns până aici, aruncă un ochi la restul articolelor mele! Te asigur că nu vei regreta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi